Mamaia, fără apărare în fața vijeliei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În cazul unei furtuni genul „Timișoara”, construcțiile de pe plajă s-ar face praf

Mamaia, fără apărare în fața vijeliei

Social 24 Septembrie 2017 / 15:02 5661 accesări

La prima furtună mai serioasă, obiectele lăsate aiurea și gunoaiele vor „inunda” plaja în multe zone

La prima furtună mai serioasă, obiectele lăsate aiurea și gunoaiele vor „inunda” plaja în multe zone

Isteria care a cuprins România după furtuna nimicitoare de la Timișoara a ocolit Constanța. Vijelia s-a oprit la granițele Dobrogei și nici măcar stropii de ploaie nu i-au deranjat pe cei aflați la malul mării. Ce s-ar întâmpla însă dacă urgia ar ajunge și la noi? Cu orașul ne-am lămurit. De fiecare dată când plouă puternic, se inundă străzi importante, multe case, iar circulația se blochează. Pe undeva este normal pentru că sistemul de canalizare nu mai face față, dar sunt convins că se poate face mai mult pentru cetățeni. În privința unor rafale de vânt puternice, autoritățile locale au încercat să se pună la adăpost, cerând să fie verificate toate panourile publicitare din oraș. Mai mult ca sigur, bannerele atârnate neglijent nu vor rezista nici măcar la un vânticel. Așa că de ce ne mai gândim la o furtună gen Timișoara?

Am fost curios să văd cum se prezintă Mamaia, la final de sezon estival. Cum și-au protejat investitorii construcțiile, în special cele de pe plajă, care sunt cele mai expuse. Iar răspunsul este clar: o furtună ar remodela peisajul imobiliar de pe plajă.

Umbrele lăsate aiurea și mult gunoi

Profitând de vremea frumoasă de la sfârșitul de săptămână, mulți constănțeni au ieșit să se plimbe pe malul mării. Ba chiar unii mai curajoși au făcut și o baie în apa rece. Ce au văzut însă în unele locuri i-a cam întristat. O parte dintre cei care au făcut bani frumușei în această vară, cu beach-bar-urile, au lăsat dezastru pe plajă. Umbrelele de pe plajă sunt aruncate la marginea falezei, direct pe nisip, multe gunoaie strânse la închidere, scânduri și alte materiale cu care ar fi trebuit să-și asigure clădirile, lăsate de izbelişte. Cam așa arată prima jumătate a stațiunii, situația schimbându-se spre zona de nord, cea de fițe, așa cum o numesc cei mai mulți dintre turiști. Acolo, patronii s-au preocupat să-și pună construcțiile la adăpost.

În schimb, puține dintre construcții sunt asigurate așa cum ar trebui împotriva unei furtuni puternice. Principalul sistem de apărare împotriva vijeliei a constat în închiderea teraselor de pe plajă și a beach-bar-urilor cu bucăți de placaj. În unele cazuri, făcută de meseriași pricepuți și din materiale rezistente. În cele mai multe însă, ieșită din mâna angajaților de pe timpul verii și cu niște placaj refolosit. Mai ingenioși, unii și-au îngrămădit umbrelele din stuf în jurul locației, alții au pus simple folii de plastic, dar niciuna una dintre soluții nu pare sigură. Și mai este o categorie. Cei care pur și simplu și-au înghesuit mese, scaune și tot ce mai aveau sub acoperișul barului. Să nu le plouă și cam atât. În rest, Dumnezeu cu mila!



12