Manifestaţie la Belgrad împotriva unui proiect imobiliar faraonic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Manifestaţie la Belgrad împotriva unui proiect imobiliar faraonic

12 Iunie 2016 / 07:19 395 accesări

Zeci de mii de locuitori ai Belgradului au manifestat sâmbătă împotriva unui proiect imobiliar faraonic în valoare de 2,75 miliarde de dolari, inițiat de un dezvoltator din Emiratele Arabe Unite într-un cartier boem al capitalei sârbe, a constatat un corespondent al agenției France Presse.

Manifestanții, 4.000 potrivit poliției, 15.000 în opinia organizatorilor și mai puțin de 8.000 potrivit jurnaliștilor aflați la fața locului, au acuzat în special un eveniment petrecut în noaptea de 24 spre 25 aprilie, când vreo 30 de indivizi îmbrăcați în negru și cu măști pe figură, în mașini fără numere de înmatriculare, au blocat accesul pe mai multe străzi ale cartierului Savamala.

Ei au confiscat telefoanele mobile ale trecătorilor, reținând și lovindu-i pe unii dintre aceștia, în timp ce buldozerele au dărâmat mai multe clădiri.

Sâmbătă, manifestanții au cerut pentru a treia oară ca persoanele vinovate de aceste acțiuni să fie trase la răspundere. Mișcarea care a luat amploare l-a pus într-o situație delicată pe premierul sârb, Aleksandar Vucic.

În fața unei nemulțumiri crescânde, aceasta trebuit să recunoască faptul că, "fără îndoială, mai multe organisme municipale sunt responsabile de acest eveniment".

"Vor fi trași la răspundere", a dat asigurări Aleksandar Vucic.

Hoții!", "Nu vă vom lăsa să faceți asta!", au scandat manifestanții care au defilat sâmbătă fără incidente prin centrul Belgradului, înainte de a se îndrepta spre sediul guvernului unde au aruncat cu role de hârtie igienică în direcția clădirii.

Mare apărător al acestui proiect, numit 'Belgrade Waterfront', Aleksandar Vucic i-a calificat "idioți" pe indivizii mascați care au acționat în cursul nopții, însă a subliniat că imobilele respective erau destinate demolării.

Serbia și dezvoltatorul imobiliar Eagle Hills din Emiratele Arabe Unite au semnat în 2015 un acord privind o investiție de 2,75 de miliarde de dolari pentru a transforma acest cartier din secolul al XIX-lea situat pe malul drept al râului Sava, în apropierea centrului capitalei, într-un complex luxos cu blocuri de locuit, birouri, magazine și un turn cu o înălțime de 200 de metri.

Grupul va investi direct 300 de milioane de euro în proiect, potrivit unei declarații a autorităților sârbe. În legătură cu restul finanțării nu au fost oferite detalii, fapt ce a stârnit critici legate de opacitatea proiectului.

Taguri articol


12