Poliţiştii de la Transporturi au ridicat peste 400 de jucării susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.
La data de 12 decembrie, poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu specialiști ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud, au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din județul Cluj.
În urma controlului, poliţiştii au descoperit 432 de jucării, purtând însemnul unei mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile, în valoare aproximativ 30.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.