Marius Axinciuc ar putea să "pună ghetele în cui"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marius Axinciuc ar putea să "pună ghetele în cui"

Sport 19 Iulie 2006 / 00:00 2040 accesări

Jucător de bază la Portul Constanţa, dar şi antrenor (secundul lui Ion Constantinescu în sezonul 2005-2006 al Diviziei B la fotbal), lui Marius Axinciuc nu i-a mai fost prelungit contractul: „Am fost înlocuit şi eu, împreună cu domnul Constantinescu. Ca jucător, ce aş putea să vă spun? Contractele la Portul sînt sub media Diviziei B, la fel primele şi salariile. Din cîte ştiu, majoritatea jucătorilor trebuie să mai primească o rată sau mai multe din contracte. Sînt nişte bani pentru care am muncit şi pe care ar trebui să-i primim. Cît despre condiţiile de pregătire de la Portul, ceva atît de modest nu am întîlnit nici măcar la divizionarele C, pentru că am mai jucat la Callatis, chiar şi la Portul acum doi ani, şi erau condiţii peste ce a fost în campionatul ăsta, de Divizia B! E posibil să renunţ la cariera de jucător, dacă voi găsi o ofertă bună ca antrenor principal, la o divizionară C, să zicem. Dacă nu, voi încerca să ajut ca jucător o echipă din Constanţa, la nivelul Diviziei C. Aştept să văd ce ne rezervă viitorul”.

Taguri articol


12