Marius Mitu s-a accidentat în meciul cu Cernomoreţ Odessa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Marius Mitu s-a accidentat în meciul cu Cernomoreţ Odessa

Sport 20 Septembrie 2006 / 00:00 761 accesări

Mijlocaşul Marius Mitu a fost titular la Metalurg Doneţk în meciul pierdut, luni, în deplasare, cu scorul de 0-2, în faţa formaţiei Cernomoreţ Odessa, în etapa a VII-a a campionatului Ucrainei, însă a fost înlocuit din cauza unei accidentări. Mitu a părăsit terenul după numai 19 minute de joc, în urma unei ciocniri violente cu un adversar, în locul său fiind trimis pe teren Alexei Polianski. După şapte etape, Metalurg Doneţk ocupă locul 12 în clasament, cu 7 puncte. Lider în Ucraina este formaţia antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, cu 19 puncte, la egalitate cu adversara Stelei în grupa E a Ligii Campionilor, Dinamo Kiev. Podiumul este completat de Arsenal Kiev, cu 13 puncte.



12