Martha Karoly reproşează oficialilor chinezi că au şicanat gimnastele americane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Martha Karoly reproşează oficialilor chinezi că au şicanat gimnastele americane

Sport 14 August 2008 / 00:00 510 accesări

Coordonatoarea echipei de gimnastică feminină a Statelor Unite ale Americii, Martha Karoly, a reproşat oficialilor chinezi că au destabilizat-o pe una dintre sportivele americane, Alicia Sacramone, lăsînd-o să aştepte nejustificat de mult pentru a trece la următoarea probă. “Mai întîi au chemat-o, apoi nu i-au scris numele pe ecran, în timp ce chinezii terminaseră. Este un mod neobişnuit de a reţine un sportiv”, a declarat Martha Karoly, soţia fostului antrenor al lotului olimpic de gimnastică al României, Bela Karoly, referindu-se la faptul că Alicia Sacramone nu a primit acceptul imediat pentru a evolua la bîrnă. Gimnasta americană şi-a greşit apoi exerciţiul şi acest lucru a adus puncte de penalitate echipei americane, ajutînd China să cîştige aurul olimpic în concursul pe echipe, potrivit Marthei Karoly. “Am fost nervoasă la brnă şi la sol. Mi-am zis: Nu pot să cred, am căzut. A fost vina mea şi îmi cer scuze faţă de colege. Sper că vor fi mai puternice în competiţa individuală”, a explicat Sacramone. România a câştigat, miercuri, medalia de bronz în cadrul concursului feminin de gimnastică pe echipe de la Jocurile Olimpice de la Beijing, cu un punctaj total de 181.525, fiind devansată de China (188.900) şi de SUA (186.525).



12