Primăria Constanța împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă au organizat marți, pentru persoanele care locuiesc în arealul delimitat de străzile Soveja, Ștefăniță Vodă, Zmeurei și Badea Cârțan, o acțiune de informare cu privire la stadiul actual de implementare a proiectului „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“, dar și o prezentare a avantajelor pe care le poate aduce înregistrarea la AJOFM a persoanelor care nu au venituri și, totodată, avantajele unui loc de muncă. La acțiune au participat locuitori din cartierul Henri Coandă, beneficiari ai cursurilor de formare profesională, persoane înscrise în programul „A doua șansă“ sau tineri care sunt încurajați și susținuți să nu abandoneze școala, cu toții, beneficiari ai proiectului „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“, cărora li s-au alăturat și alți locuitori din arealul amintit. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, este derulat de Primărie în parteneriat cu Liceul Teoretic „Decebal“ și se derulează pe o perioadă de 36 de luni (16 februarie 2018 - 15 februarie 2021. Obiectivul al proiectului îl reprezintă reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitatea marginalizată studiată în care există populație aparținând minorității rome, prin sprijinirea integrării socio-economice a 600 de persoane din comunitatea marginalizată rezidentă în zona de intervenție ce înglobează și campusul social „Henri Coandă“. În cadrul proiectului sunt utilizate măsuri integrate de îmbunătățire a nivelului de educație în rândul preșcolarilor și elevilor romi și neromi, de stimulare a capacității de inserție profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a celor care intenționează să demareze o activitate pe cont propriu, precum și de creștere a accesului la servicii sociale și de asistență medicală de înaltă calitate.