Mecanismul de repartiție a migranților în UE face pași de melc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mecanismul de repartiție a migranților în UE face pași de melc România este favorabilă, dar cere detalii
09 Octombrie 2019 / 19:52 105 accesări 0 comentarii

Un mic număr de state membre ale UE s-au arătat dispuse la reuniunea de marţi a Consiliului Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) să participe la un mecanism voluntar de primire a migranţilor salvaţi în zona Mediteranei centrale, respectiv şapte ţări potrivit Luxemburgului sau circa zece, potrivit Franţei, în timp ce ministrul german de interne Horst Seehofer a declarat că alte 5-6 state, inclusiv România, sunt de asemenea favorabile acestui pre-acord, dar doresc mai multe detalii.

Pre-acordul a fost convenit de Franţa, Germania, Italia şi Malta pe 23 septembrie la o reuniune desfăşurată în capitala malteză La Valetta. Ideea iniţiativei este ca migranţii care vin în Europa să nu mai rămână blocaţi pe mare aşteptând să fie acceptaţi de state ale UE prin acorduri pentru fiecare caz în parte. Conform pre-acordului, migranţii vor fi redistribuiţi automat între statele UE dispuse să-i primească.


La reuniunea JAI, secretarul de stat francez Amelie de Montchalin a spus că ''aprox. 10 ţări'' membre ale UE sunt dispuse să colaboreze în cadrul acestei iniţiative. ''Am reuşit să lărgim cercul ţărilor care sunt dispuse să ne sprijine dacă vor mai fi sosiri ale navelor'', a mai spus ea. În schimb, ministrul luxemburghez de Externe şi al Imigraţiei, Jean Asselborn, a afirmat că doar şapte state s-au raliat iniţiativei, pe lângă cele patru care au convenit pre-acordul din 23 septembrie - ţara sa, Irlanda şi Portugalia. La rândul său, ministrul de Interne german Horst Seehofer a declarat că 5-6 ţări sunt favorabile pre-acordului dar doresc mai multe detalii, ţările enumerate fiind România, Croaţia şi Estonia. Ministrul spaniol de interne Fernando Grande-Marlaska a anunţat că ţara sa nu va participa la acest mecanism, menit să ajute în principal Italia şi Malta, ţările din prima linia a sosirii migranţilor. Situaţia unei alte rute migratorii, cea din Grecia, a fost de asemenea discutată la Consiliul JAI. Grecia, împreună cu Cipru şi Bulgaria, au cerut statelor UE să împartă ''povara migraţiei'' într-un mod mai echitabil. ''Din luna mai, Grecia a cunoscut o creştere a fluxurilor migratorii de 240%. Vă daţi seama de amploarea provocării'', a declarat ministrul adjunct grec al protecţiei cetăţeanului, Giorgios Koumoutsakos. El a cerut să fie aplicat întocmai acordul dintre UE şi Turcia prin care Ankara s-a angajat să oprească migraţia ilegală în schimbul unui ajutor financiar european.

Loading...
Din aceeaşi secţiune
Vezi mai multe ştiri

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1317 secunde