Medalie aniversară lansată de Ziua Marinei Române

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Medalie aniversară lansată de Ziua Marinei Române

Eveniment 13 August 2022 / 13:30 591 accesări

Pentru a marca cea de-a 120-a ediție a Zilei Marinei Române, Regia Autonomă Monetăria Statului lansează medalia aniversară „120 de ani de la prima sărbătorire a Zilei Marinei Române / Fregata Mărășești”, în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”, care va avea loc sâmbătă, 13 august, în portul militar Constanța.

Emisiunea medalistică este dedicată sărbătorii marinarilor români, precum și asului de treflă din careul de ași al Marinei Militare Regale și face parte din Programul Medalistic 2022 al Monetăriei Statului. Aceasta a fost produsă în 150 de exemplare, dintre care 75 din argint fin și 75 din aliaj de cupru.

Pe aversul medaliei sunt ilustrate siluetele fregatei „Mărășești” (F111) și distrugătorului „Mărășești” (D12), pe un fundal cu valurile mării, iar în partea de mijloc este inscripționată deviza Forțelor Navale Române – „Onoare și Patrie!”. Reversul piesei conține un marinar militar român, aflat în cart la timonă, cu o grupare navală pe fundal.

În urma colaborării dintre Forțele Navale Române și Regia Autonomă Monetăria Statului, au fost emise, în ultimii ani, mai multe medalii aniversare, cu prilejul unor evenimente importante din evoluția Forțelor Navale Române.



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1592 secunde