Medicii au exclus riscul paraliziei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Starea lui Pessotto continuă să îngrijoreze, chiar dacă au apărut şi semne bune

Medicii au exclus riscul paraliziei

Sport 01 Iulie 2006 / 00:00 959 accesări

Gianluca Pessotto a început să reacţioneze la stimuli! Ultimele veşti comunicate de medicii care îl îngrijesc sînt îmbucurătoare: riscul de paralizie nu mai există. Această eventualitate era luată în considerare datorită faptului că team-managerul de la Juventus Torino căzuse destul de rău de la înălţime, se lovise violent la spate şi suferise inclusiv fracturi ale bazinului, care îi îngrijoraseră pe medici. Pessotto, ţinut în comă artificială, indusă de medicamente, pentru a i se putea monitoriza mai bine starea de sănătate, a început să reacţioneze la stimuli cînd au fost reduse dozele de sedativ. Ca urmare, ipoteza leziunilor cerebrale pare să fie şi ea exclusă.

Joi după-amiază, Reana i-a dus soţului său două desene ale fiicei, sub care scria "Papa, te iubesc şi mi-e dor de tine". Ieri dimineaţă, Pessotto a fost supus unei intervenţii chirurgicale la piciorul drept, unde a suferit o luxaţie în urma căderii de la înălţimea de 15m . Medicii săi anticipează o luptă grea pentru supravieţuire, chiar dacă în momentul de faţă riscul decesului este destul de mic. "Echipa lui a marcat în minutul 20, însă meciul este departe de a fi încheiat", a asemănat medicul Pierpaolo Donadio, şeful departamentului de reanimare din cadrul spitalului Molinette, din Torino, lupta lui Pessotto pentru supravieţuire.

Fostul internaţional italian a fost vizitat şi de John Elkann, numărul doi în conducerea concernului Fiat, principalul sponsor al lui Juventus. "Tot ce contează acum este să avem răbdare şi să sperăm că Gianluca va supravieţui". Un gînd bun la adresa lui Pessotto a venit şi de la Juergen Klinsmann, selecţionerul Germaniei, în conferinţa de presă susţinută joi, înaintea meciului din sferturi cu Argentina.



12