Mega-dosar de corupție la Constanța! 36 de inculpați, 120 de capete de acuzare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Legături cu dosarul „Beirut”

Mega-dosar de corupție la Constanța! 36 de inculpați, 120 de capete de acuzare

Eveniment 25 Iulie 2017 / 13:41 6805 accesări

Un nou scandal de corupție a izbucnit la malul mării. Pe masa judecătorilor de la Tribunalul Constanța a ajuns un dosar-mamut, în care sunt implicate 36 de persoane cărora li se impută nu mai puțin de 120 de infracțiuni de luare de mită, instigare la luare de mită, dare de mită, instigare la dare de mită, trafic de influență, fals intelectual, instigare la fals intelectual și complicitate la fals intelectual. Pe scurt, este vorba despre o fabrică de diplome de calificare profesională, care ar fi eliberat asemenea atestate fără nicio acoperire sau autorizare.

UZINĂ DE DIPLOME FALSE ȘI CURSURI FICTIVE

Potrivit anchetatorilor, principalii inculpați sunt Ștefan Vasile Burlacu și fiica acestuia, Cecilia Ana Burlacu, administratori ai societatății comerciale FANY B S.R.L., care era autorizată, în condițiile legii, să organizeze cursuri de pregătire profesională în meseria de tehnician electromecanic. „Cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, cei doi inculpați au eliberat certificate de pregătire profesională în diverse specializări pentru care Centrul de Pregătire Profesională era autorizat să organizeze cursuri, dar și pentru specializări pentru care nu mai era autorizat sa nu fusese vreodată autorizat (tehnician electromecanic, tehnician instalator pentru construcții, tehnician în construcții și lucrări publice, ospătar, chelner, tehnician pentru mecanică pentru întreținere și reparații, lucrător la gaze și electrician etc.), care atestau, în mod nereal, că persoanele înscrise pe certificatele eliberate au participat la cursuri de pregătire teoretică și practică pe o perioadă de 620 ore, că au susținut examen de absolvire și, totodată, erau antedatate cu unul sau mai mulți ani vechime”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, care a instrumentat dosarul. Anchetatorii mai spun că, în schimbul certificatelor eliberate, cei doi inculpați au solicitat și au primit diverse sume de bani, cuprinse între 650 și 1.500 lei pentru fiecare astfel de document. Ceilalți 34 de inculpați trimiși în judecată sunt persoane care au cumpărat astfel de certificate sau intermediari care au facilitat obținerea lor. Procurorii care au desfășurat cercetările spun că unii dintre destinatarii certificatelor le-au și utilizat, depunându-le la locurile de muncă sau chiar la alte instituții ale statului, pentru a obține măriri de salariu sau alte foloase care nu li se cuveneau. Mai mult, unele dintre certificate ar fi ajuns și la persoane care le-au utilizat în afara țării.

LEGĂTURI CU DOSARUL „BEIRUT”

Acest dosar are legături și cu cercetările în cazul incendiului de la Restaurantul Beirut din 2014, în timpul căruia și-au pierdut viața trei tinere. Pe parcursul urmăririi penale s-a constatat că Centrul de Pregătire Profesională FANY B a eliberat certificate de pregătire profesională inclusiv pentru patronul firmei care a realizat mansardarea ilegală a restaurantului, Constantin Pavel. De altfel, Pavel a fost trimis în judecată în dosarul „Beirut”, însă în cazul de față, s-a dispus clasarea cauzei. Procurorii spun că nu au putut fi administrate suficiente probe care să dovedească mai presus de orice îndoială existenţa infracţiunii şi vinovăţia făptuitorului.

CERCETĂRI GREOAIE

Anchetatorii mai explică faptul că strângerea probelor a fost îngreunată de faptul că au trecut șapte ani până la descoperirea faptei de corupție. „Certificatele de pregătire profesională au fost eliberate atât pentru meserii cu risc mai redus de producere de accidente, dar și pentru meserii cu un risc ridicat, cum ar fi electrician sau lucrător în domeniul gazelor”, au mai precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Cu privire la un alt inculpat, Ion Vasea, procurorii au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.



Ştiri recomandate

12