Mergea şi Inglot, eliminaţi în primul tur la Sofia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Mergea şi Inglot, eliminaţi în primul tur la Sofia

Sport 08 Februarie 2017 / 21:02 608 accesări
Florin Mergea a ratat prezenţa în sferturi, Horia Tecău va lupta pentru un loc în semifinale la Sofia

Florin Mergea a ratat prezenţa în sferturi, Horia Tecău va lupta pentru un loc în semifinale la Sofia

Perechea alcătuită din tenismanul român Florin Mergea și britanicul Dominic Inglot a pierdut, miercuri, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Sofia, dotat cu premii în valoare totală de 482.060 euro. Mergea și Inglot, favoriții numărul trei în turneul din capitala Bulgariei, au cedat în confruntarea cu rușii Mihail Elghin și Andrei Kuznetsov, scor 6-7 (3/7), 3-6, după o oră și 15 minute de joc. Fiecare pereche a reușit câte 5 ași, dar cuplul româno-britanic a comis 4 duble greșeli. Mergea și Inglot vor primi pentru prezenţa în primul tur un cec în valoare de 2.490 euro.

În schimb, perechea româno-olandeză Horia Tecău / Jean-Julien Rojer, principala favorită, s-a calificat fără joc în sferturile de finală, după retragerea cuplului Marcos Baghdatis (Cipru) / Gilles Muller (Luxemburg). Joi, pentru calificarea în semifinale, Tecău şi Rojer vor întâlni dublul format din tenismenii sârbii Viktor Troicki şi Nenad Zimonjic.

Taguri articol


12