Mesaj pentru șoferii care parchează pe trotuar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mesaj pentru șoferii care parchează pe trotuar

Administrație 19 Septembrie 2019 / 18:24 830 accesări

Mulți șoferi din Constanța preferă să parcheze neregulamentar, blocând astfel trotuarele, fără să le pese că încurcă circulația pietonilor. Astfel de situații se întâlnesc în tot orașul. Cei care au de suferit, de fiecare dată, sunt pietonii, care fac slalom pentru a ajunge la destinaţia dorită din cauză că locurile special amenajate pentru ei sunt ocupate de unul sau mai multe autoturisme. Primăria Constanța face apel către șoferi să parcheze doar în locurile special amenajate pentru ei, pentru ca mașinile parcate pe trotuare să nu devină o priveliște des întâlnită. Conducătorii auto care nu respectă regulile de circulație vor fi sancționați potrivit normelor legale în vigoare. Conform prevederilor art. 142, lit. n din O.U.G. nr. 195/2002 (R), cu modificările şi completările ulterioare, privind circulaţia pe drumurile publice ”se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, cu excepția situației în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile art. 144 alin. (2) și (3)”.



Ştiri recomandate

12