Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de Crăciun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de Crăciun

Vremea 30 Septembrie 2015 / 17:38 2976 accesări

Vom avea un început de iarnă blând, cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal în sud-estul țării, spun meteorologii, care au făcut publică prognoza meteo pentru următoarele 3 luni. În octombrie, temperaturile medii lunare vor înregistra valori peste norme în sud-est, dar și local în sudul și vestul României, iar în rest, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice, potrivit specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În noiembrie, dacă valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale aproape în toată țara, nu la fel putem spune și despre Dobrogea. În sud-est și local în sudul și vestul țării, ele se pot situa peste norme. Cantitățile lunare de precipitații se vor situa în limite apropiate de mediile climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând centrul și, local, nordul și estul țării, unde vor fi posibile cantități medii peste norme.Potrivit estimărilor specialiștilor, în decembrie,valorile termice vor fi în general apropiate de mediile multianuale, însă în sud-estul și, local, în sudul și vestul țării vor fi posibile temperaturi medii lunare mai ridicate decât în mod obișnuit. Cantitățile lunare de precipitații se vor situa în limitele climatologice în majoritatea zonelor, local în centrul țării fiind posibile valori peste medii, iar în sud, sub norme. Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Citește și:

Vremea schimbă foaia. Vezi ce ne așteaptă!

Prima ninsoare în Maramureş și în Carpații Orientali la altitudini de peste 1.800 de metri



Ştiri recomandate

12