Metode româneşti de educaţie: corecții aplicate copiilor de părinți

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Metode româneşti de educaţie: corecții aplicate copiilor de părinți

Social 04 Iunie 2017 / 10:27 969 accesări

Educaţie fără corecţii aplicate copiilor nu se poate. Aşa cred patru din zece români, care recunosc deschis că, în familiile lor, există astfel de obiceiuri. Un studiu recent al IRES arată însă că drepturile copiilor capătă din ce în ce mai multă recunoaştere şi la noi în ţară. 48% dintre părinţi consideră corecţiile o idee bună sau chiar foarte bună, în timp ce acelaşi număr le consideră o idee proastă sau chiar foarte proastă. De cele mai multe ori, mama este cea care aplică corecțiile, iar 20% dintre părinţi sunt de acord cu zicala românească "Unde mama dă, crește". Studiul IRES arată şi că 7 din 10 familii consideră că o palmă dată copilului reprezintă o încălcare a drepturilor acestuia. Sociologii remarcă o evoluţie în societatea românească înspre educaţia făcută cu vorba bună. Psihologii consideră pedepsele un instrument util în educarea copiilor, dar în anumite condiții. Important este ca decizia luată să fie respectată de ambii părinţi.

Studiul IRES a fost realizat în perioada 23 - 30 mai 2017, pe un eșantion de 769 de persoane care au în îngrijire cel puțin un copil. Este reprezentativ la nivel național şi are o marjă eroare de plus/minus 3,6%.

Taguri articol


12