Miercuri, 25 mai, mare sărbătoare. Tradiții și obiceiuri!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Miercuri, 25 mai, mare sărbătoare. Tradiții și obiceiuri!

Social 24 Mai 2016 / 08:00 2653 accesări

Ziua de 25 mai este legată, conform calendarului ortodox, de Sfântul Ioan Botezătorul, prăznuindu-se a treia aflare a capului Sfântului. În Biblie spune că regele Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei sale de naştere, a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată. Pentru că se temea că Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime. Moaștele Sfântului Prooroc au o istorie zbuciumată, ele fiind pierdute și regăsite de 3 ori. În calendarul ortodox sunt rânduite astfel trei Aflări ale capului sfântului - ”Întâia şi a doua Aflare”- prăznuite pe 24 februarie, iar pe 25 mai se sărbătoreşte a treia ”Aflare” a Capului Sfântului Ioan.

NU E BINE SĂ CONSUMĂM FRUCTE CU FORMĂ ROTUNDĂ?

În calendarul popular, sărbătoarea este cunoscută sub numele ”Ioan Fierbe Piatră”. Această zi marchează totodată începutul sărbătorilor tradiţionale ale verii. Se spunea în popor că „Ioan Fierbe Piatră“ aducea furtună, descărcând-o în alte părţi, adeseori în livada celei ce-i necinstise sărbătoarea. În această zi, oamenilor li se recomandă să nu lucreze, pentru a fi feriţi de furtună, fulger, trăsnet şi foc. În ziua aceasta se spune că este bine pentru sănătate să nu se consume fructe cu formă rotundă, cum ar fi prunele, merele, perele, dar nici căpăţâni de usturoi, deoarece au formă rotundă, asemenea capului. Totodată, nu se mănâncă nici roşii sau orice fruct de culoare roşie şi nu se bea vin roşu pentru că aceste alimente amintesc de sângele vărsat de către Proorocul Ioan în timpul decapitării sale. Tot în această zi se sfinţesc la biserică mere, pere, struguri şi castraveţi şi se împart oamenilor săraci, în amintirea rudelor decedate.



12