Mihai Stoica cere instanţei rejudecarea sa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mihai Stoica cere instanţei rejudecarea sa
Eveniment 01 Ianuarie 2006 / 00:00 418 accesări 0 comentarii

Mihai Stoica, condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul transferurilor, a cerut astăzi rejudecarea şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul său, dar instanţa Tribunalului Bucureşti a stabilit că solicitarea poate fi judecată ca o contestaţie în anulare. Magistratul de la Tribunalul Bucureşti care a judecat cererea formulată de avocatul lui Mihai Stoica a decis să schimbe încadrarea juridică a cererii de aplicare a legii mai favorabile, susţinând că aceasta întruneşte toate condiţiile unei contestaţii în anulare. După reîncadrarea cererii, instanţa a rămas în pronunţare în ce priveşte competenţa judecării cauzei, urmând să stabilească dacă va fi analizată de Tribunalul Bucureşti sau de Curtea de Apel. Avocata lui Mihai Stoica a spus în faţa instanţei că există dovezi care arată că faptele de care a fost acuzat Mihai Stoica s-au prescris. În timpul judecării cauzei, Mihai Stoica a stat în boxa acuzaţilor şi nu a făcut nicio declaraţie, el spunând doar că susţine în totalitate pledoaria avocatei sale. Mihai Stoica a formulat şi o contestaţie în anulare, care urmează să se judece în 21 martie, la Curtea de Apel Bucureşti.

Taguri articol
Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Pagina a fost generata in 0.2065 secunde