Mike Pence ar putea fi un vicepreședinte influent

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mike Pence ar putea fi un vicepreședinte influent

Externe 09 Noiembrie 2016 / 15:11 465 accesări

Candidatul republican la funcția de vicepreședinte al SUA, Mike Pence, ar putea fi una dintre cele mai influente persoane care au deținut această funcție, datorită experienței sale în cadrul Congresului american și legăturilor care îi lipsesc lui Donald Trump, apreciază jurnaliștii de la ”Usa Today”. După ce s-a alăturat uneia dintre cele mai controversate campanii politice din istoria modernă, guvernatorul statului Indiana va deveni următorul vicepreședinte al SUA. ”A fost o noapte istorică. Americanii au ales noul lor campion”, a declarat Mike Pence, miercuri dimineața. ”În multe privințe, Mike este persoana care va umple golurile și va ajuta la materializarea multora dintre politicile mișcării conservatoare. Cred că va fi unul dintre cei mai activi vicepreședinți din istoria statului american”, a declarat guvernatorul statului Texas, Jeb Hensarling. ”Donald Trump a fost impresionat de atitudinea calmă a lui Mike Pence, de experienţa sa în colaborarea cu Congresul şi de potenţialul de a-l ajuta la guvernare”, a declarat un membru al echipei electorale a candidatului republican.



12