Milos Zeman a câştigat prezidenţialele din Cehia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Milos Zeman a câştigat prezidenţialele din Cehia

Externe 28 Ianuarie 2013 / 00:00 428 accesări

Fostul premier social-democrat Milos Zeman, de 68 de ani, a câştigat detaşat primele alegeri prezidenţiale organizate în Cehia prin sufragiu universal direct, obţinând 55,16% din voturi, după numărarea a 98% din buletine. Contracandidatul său, şeful diplomaţiei cehe, Karel Schwarzenberg (de dreapta), de 75 de ani, a obţinut 44,84% din voturi. ”Promit că voi fi vocea tuturor, având în vedre că am fost ales prin vot direct”, a declarat noul şef al statului ceh, care a mulţumit fiicei sale pentru sprijinul moral acordat şi şi-a exprimat respectul pentru contracandidiatul său la acest scrutin. La rândul său, Karel Schwarzenberg, şi-a recunoscut înfrângerea. Participarea la cel de-al doilea tur de scrutin, vineri şi sâmbătă, a fost de circa 59%, faţă de 61,3% în primul tur de scrutin, în urmă cu două săptămâni.

Noul preşedinte, ales pentru prima dată prin sufragiu universal direct, va depune jurământul pe 8 martie. Milos Zeman este cel de-al treilea preşedinte de la declararea independenţei Republicii Cehe în 1993, după arhitectul Revoluţiei de Catifea din 1989 şi şef al statului în perioada 1989-2003, Vaclav Havel şi economistul liberal Vaclav Klaus (preşedinte din 2003), ambii aleşi de Parlament. Milos Zeman este un partizan al economiei sociale de piaţă, cunoscut pentru încăpăţânarea sa, modul său de a persifla şi limbajul său colorat. El se pronunţă în favoarea convocării alegerilor legislative anticipate, pe fondul situaţiei fragile a actualului Guvern de centru-dreapta condus de Petr Necas.



12