Ministrul Finanțelor: e-TVA, operațional de la 1 august

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul Finanțelor: e-TVA, operațional de la 1 august

Economie 24 Iunie 2024 / 09:04 625 accesări

Ministrul Marcel Boloș a anunțat într-o postare pe contul de facebook, că sistemul e-TVA va intra în funcțiune de la 1 august, anul acesta.

"Strângem date din RO e-Factura, RO e-Sigiliu, RO e-Transport, RO e-SAF-T, RO e-Case de marcat electronice, sistemul informatic integrat vamal, ce facem cu ele?

Unul dintre multiplele proiecte unde le vom utiliza este decontul precompletat e-TVA, pentru care Guvernul a aprobat astăzi modul de implementare. Este una dintre cele mai importante declarații fiscale, prin care contribuabilul declara TVA-ul de plată pentru achizițiile făcute din Uniunea Europeana.

Reglementarea e-TVA era pentru noi un obiectiv foarte important în procesul de combatere și de reducere a fenomenului de evaziune fiscală, în pentru creșterea eficienței colectării TVA și reducerii deficitului de TVA", a declarat ministrul.

Cum va funcționa?

Decontul precompletat de TVA va fi transmis contribuabililor, pentru fiecare perioadă fiscală, până la data de 20 a lunii de după terminarea perioadei fiscale. Transmiterea se va face prin Spațiul Privat Virtual și asta înseamnă că firmele și persoanele fizice vor avea la dispoziție cinci zile pentru a verifica informațiile, să facă modificări și să transmită forma finală. Verificarea informatiilor de catre contribuabili se va face pe baza rapoartelor puse la dispozitie prin SPV. Dupa verificarea acestor informatii contribuabilii vor depune decontul clasic de TVA pana la data de 25 a fiecarei luni.

Ulterior, ANAF va putea să identifice automat și rapid dacă există diferențe semnificative, iar acolo unde sunt va trimite notificări.
Nefurnizarea informațiilor cerute sau furnizarea de informații parțiale prin formular va reprezenta un indicator de risc fiscal în baza căruia se poate decide inițierea unui control.

"De asemenea, tot azi a fost aprobată extinderea utilizării sistemului de facturare electronică și pentru tranzacțiile între afaceri și consumatorii finali (B2C), în mod opțional în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024 și obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2025. O măsură care ne va ajuta tot în această privință, pentru a avea o imagine cât mai exactă în decontul precompletat RO e-TVA", a mai precizat Boloș.



Ştiri recomandate

12