Ministrul Justiţiei cere un tablou al românilor anchetați și închiși, nevinovați fiind

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În contextul achitărilor din ultima vreme Ministrul Justiţiei cere un tablou al românilor anchetați și închiși, nevinovați fiind "Trebuie să vedem fenomenul; despăgubirile nu acoperă suferinţa puşcăriei"
Justiție 15 Mai 2018 / 15:02 204 accesări 3 comentarii
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader: "Credeţi că trei mii de euro despăgubiri acoperă suferinţa a trei ani de puşcărie nemeritată?"

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, crede că ar fi de interes să existe „un tablou al românilor care au suferit pe nedrept”, în contextul achitărilor din ultima vreme, spunând şi că „trebuie să vedem fenomenul”, pentru că nici despăgubirile „nu acoperă suferinţa puşcăriei nemeritate”.

Întrebat cum comentează recentele achitări din ultima vreme, între care a fostului premier Victor Ponta sau a fostului judecător CCR, Toni Greblă, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a declarat, marţi, la Constanţa, că „e normal, dacă nu sunt probe”.

„Dar de ce vorbim noi, e grav că l-a achitat pe Ponta? E normal, dacă nu sunt probe. E foarte bine, dacă s-a făcut actul de justiţie. Sau Toni Greblă… Dar ca om, ca şi cetăţean, de ce facem deosebire că l-a achitat pe unul? Dar câţi anonimi pe care nu-i ştim noi nu au trecut prin aceste furci nevinovaţi. Trebuie să vedem fenomenul, nu exemplele. Exemplele sunt aşa, de nuanţă, că e ăla, e ală, e ăla. Care e deosebirea? Are tot un buletin, tot un CNP, tot un suflet, tot o suferinţă, tot o familie, tot o degradare socială, poate şi fizică şi psihică”, a spus Toader.

Ministrul Justiţiei a mai spus că va veni vremea în care va exista o evidenţă riguroasă a celor care au fost anchetaţi, arestaţi şi ulterior achitaţi, „să ştim şi noi un tablou al românilor care au suferit pe nedrept”.

„Nu ştiu dacă vom realiza sau nu, dar poate nu ar fi lipsit de interes să ştim şi faptul că X a fost ţinut în anchetă trei ani de zile, eventual trimis în judecată, eventual arestat, de către procurorul Y. Poate nu e lipsit de interes să ştim şi noi de ce pe unul care e acuzat că fură îl punem la zid şi spunem că ăsta e condamnat şi cutare şi cutare şi cutare şi după aceea el e nevinovat, ne pare rău, îţi dăm despăgubiri, du-te la CEDO, îţi dau ăia de la CEDO, vezi dacă nu facem o înţelegere şi o semnează ministrul Justiţiei şi scoatem procesul de pe rol, îi dăm 2-3 mii de euro, la revedere. Credeţi că trei mii de euro acoperă suferinţa a trei ani de puşcărie nemeritată? Categoric, nu. Şi atunci de ce îl punem la zid, a furat, e infractor, e cutare, e cutare, e grav, e foarte grav, dar ăla care a făcut represiunea asta nedreaptă nu trebuie să-l ştim şi pe ăla ? Poate va veni vremea când lucrurile se vor limpezi”, a mai declarat Tudorel Toader.

3 comentarii

Nelu 16:26:34 / 15 Mai 2018
Tocmai ăsta este ...Se dorește sa nu existe probe

În condițiile în care tu ca ministru al justiției Îți subminezi sistemul probator o sa și pupi mana infractorilor. Tot ce este proba TREBUÎA păstrat ca nu ți sta infractorul ca în fotografie sa mai facă încă una. Evident ca dacă scoți toate înregistrările video foto nu mai ai nimic.

Nelu 16:36:19 / 15 Mai 2018
Exemplific

Ziarul Telegraf era foarte revoltat ca într o grădiniță cei mici mâncau bătaie de la educatoare fapt surprins de o filmare evident ....Fără mandat. Scoateți caseta din probatoriu și. ..pupați mana faptuitoarei cu scuze va rog. Acesta este un exemplu dar furtul din magazine etcetera. O măsură idioata după chipul și asemănarea partidului de infractori ce ne conduce ca sa fure și mai adânc.

John 17:24:39 / 15 Mai 2018
ganditi mai intai

Domnilor de mai sus, despre ce naiba vorbiti? Ce se spune aici si ce comentati voi sunt doua lucruri total diferite! Astia care au fost dovediti nevinovati definitiv de instante au fost judecati pana acum cu camioane de inregistrari, ascultari, urmariri etc. si video si mideo si de ce mai vreti voi. si nu e vorba doar de aia trimisi in judecata de DNA. E vorba de toti oamenii care au facut puscarie nevinovati din cauza unor corupti din sistem sau, in cel mai bun caz, din cauza unor incompetenti si rau-voitori. Rugati-va sa nu o patiti voi si ai vostri!

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1999 secunde