Mircea Lucescu a câştigat primul trofeu cu Zenit Sankt Petersburg, Supercupa Rusiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mircea Lucescu a câştigat primul trofeu cu Zenit Sankt Petersburg, Supercupa Rusiei

Sport 24 Iulie 2016 / 13:22 858 accesări
La primul său meci oficial pe banca lui Zenit, Mircea Lucescu a cucerit și primul trofeu cu echipa din Sankt Petersburg

La primul său meci oficial pe banca lui Zenit, Mircea Lucescu a cucerit și primul trofeu cu echipa din Sankt Petersburg

Formaţia Zenit Sankt Petersburg, antrenată de Mircea Lucescu de la începutul lunii iunie, a câştigat sâmbătă Supercupa Rusiei, învingând campioana ŢSKA Moscova cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Mauricio, în minutul 22, din pasa lui Iusupov. Zenit, care în sezonul 2015-2016 a câştigat Cupa Rusiei, după o finală tot cu ŢSKA, scor 4-1, s-a mai impus de trei ori în Supercupa Rusiei, în 2008, 2011 şi 2015.

Deşi a pierdut în această vară cel mai important jucător, pe Hulk (vândut la echipa Shanghai SIPG pentru 55 de milioane de euro, internaționalul brazilian va primi un salariu uriaș de la chinezi: 20 de milioane de euro pe sezon!) şi ar putea rămâne și fără Axel Witsel, dorit de Internazionale Milano, Mircea Lucescu a reuşit să cucerească primul său trofeu pe banca celor de la Zenit. Partida a fost comparată de presa din Rusia cu El Clasico, deoarece Zenit și ȚSKA au dominat de o manieră categorică campionatul în ultimii 10 ani (au câştigat 8 din ultimele 10 titluri).

Au evoluat formațiile: Zenit: Lodygin - Smolnikov, Neto, Garay, Criscito - Garcia, Mauricio, Yusupov (80 Djordzhevic), Shatov - Kokorin (65 Zhirkov), Dzyuba (66 A. Kerzhakov); ȚSKA: Akinfeev - Fernandez, Wernbloom, Ignashevich, Berezutski - Tosic (61 Golovin), Ionov (74 Milanov) Eremenko, Shennikov - Natkho, Traore (78 Strandberg).

Meciul s-a disputat pe stadionul Lokomotiv din Moscova, în fața a 22.000 de spectatori. Tot sâmbătă, Zenit a anunţat transferul fotbalistului slovac Robert Mak, prezent cu selecționata țării sale la EURO 2016. Extrema de 25 de ani, venită de la echipa greacă PAOK Salonic, a semnat un contract pe patru ani.

Mircea Lucescu a preluat conducerea echipei din Sankt Petersburg în luna iunie, după 12 ani petrecuţi la Şahtior Doneţk. Cu Şahtior, tehnicianul român a obţinut 22 de trofee, între care şi şapte Supercupe ale Ucrainei.

Citește și:

Hulk pleacă în China și va încasa 20 de milioane de euro pe sezon!

Mircea Lucescu, prezentat oficial de Zenit Sankt Petersburg

Mircea Lucescu va antrena pe Zenit Sankt Petersburg

Șahtior Donețk a câștigat Cupa Ucrainei la ultimul meci sub conducerea lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu negociază cu Zenit Sankt Petersburg



12