Etapa a 29-a din Liga 1 de fotbal programează duminică, de la ora 15, în direct la Digi Sport 1, meciul dintre FC Botoșani și FC Viitorul Constanța.
Patru jucători de la FC Viitorul Constanța sunt bolnavi de Covid, iar Mircea Rednic, deși crede că șansele de victorie sunt mici, consideră că meciul se va juca deschis.
„E ultima şansă, mică aşa cum e, trebuie să o jucăm până la capăt. Acest meci vine într-un moment mai dificil, mai delicat cu patru jucători cu COVID: Jo Santos, Grădinaru, Benzar şi Marquinhos, Ely, accidentat plus o problemă, tatăl său a decedat acum două zile, a plecat în Portugalia, Dobrosavlevici – suspendat, Matei – suspendat, patrujucători de la lotul de tineret, care au venit dezamăgiţi pentru că au făcut miniturneul ăsta pe care ei l-au jucat şi l-au jucat foarte bine, dar nu au reuşit să se califice.
Tsoumou, care a fost plecat cu echipa lui naţională. E un moment mai dificil, dar sunt singur că ei sunt conştienţi că ok, ne gândim şi la play-off, dar în primul rând noi trebuie să ne gândim să acumulăm puncte și de aceea am și decis să plecăm cu avionul la Botoșani, ca să avem timp să pregătim acest meci.
Mie îmi place să jucăm cu echipele care joacă deschis...cred că va fi un meci interesant.
Dacă nu câștigăm la Botoșani, nu avem nici o șansă pentru play-off, a mai spusMircea Rednic înaintea meciului cuFC Botoșani.