Misterele materiei întunecate ar putea fi descifrate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Misterele materiei întunecate ar putea fi descifrate

Ştiință 30 Noiembrie 2017 / 12:45 2047 accesări

Cercetătorii din China au descoperit un semnal cosmic care ar putea să dovedească existența materiei întunecate, alcătuită din acele elemente misterioase care compun peste un sfert din Univers, potrivit datelor transmise pe Terra de un satelit chinez, ce au fost publicate miercuri, informează AFP. Materia întunecată este invizibilă cu ajutorul telescoapelor, iar existența ei a fost dedusă doar prin intermediul forței gravitaționale pe care ea o exercită asupra altor obiecte cosmice. Primul satelit astronomic chinez, lansat în urmă cu doi ani la altitudinea de 500 de kilometri în căutarea urmelor lăsate de materia întunecată, a detectat 1,5 milioane de radiații cosmice, ce ar putea fi considerate "un început de dovadă", potrivit savanților chinezi. Aceste radiații de electroni și de antielectroni sunt într-adevăr purtătoare de sarcini de energie cu intensitate slabă, până acum necunoscute. Concluziile echipei de savanți, alcătuită din cercetători chinezi, italieni și elvețieni — de la Universitatea din Geneva — vor fi publicate joi în revista științifică Nature.

"Acest fenomen necunoscut poate să ducă la o mare descoperire" în cadrul studiilor dedicate materiei întunecate, a declarat Bai Chunli, președintele Academiei de Științe din China.

"Odată ce vom fi reunit mai multe date, dacă putem să stabilim că este vorba despre materia întunecată, va fi ceva foarte important. Iar dacă nu va fi așa, atunci va fi ceva încă și mai important, deoarece va fi vorba despre noi particule, a căror existență nu a fost imaginată de nimeni", a adăugat oficialul chinez într-o conferință de presă.

Satelitul chinez, denumit Dark Matter Particle Explorer (DAMPE), își continuă căutarea de date fizice, pentru a încerca să determine natura exactă a acestor radiații cosmice.

Creatorii satelitului afirmă că acesta este superior rivalului său american, AMS-02 (Alpha Magnetic Spectrometer), construit de NASA în interiorul Stației Spațiale Internaționale (ISS) în 2011. "Câmpul nostru de detectare a radiațiilor cosmice este de 10 ori mai vast decât cel al lui AMS-02 și de trei ori mai precis", a afirmat Chang Jin, coordonatorul științific al programului DAMPE. "Dovedirea existenței materiei întunecate va necesita mult timp. Am definit de acum înainte spectrul cel mai precis, însă nu suntem siguri 100% că acest lucru ne va duce la localizarea materiei întunecate", a adăugat același cercetător chinez.

Satelitul DAMPE poate să înregistreze peste 10 miliarde de radiații cosmice pe parcursul întregii sale durate de funcționare, care urmează să fie prelungită cu încă trei ani.

Taguri articol


12