Misterul scumpirii energiei, un caz pentru Sherlock Holmes

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Facturi mai mari la curent și gaze... sau nu?

Misterul scumpirii energiei, un caz pentru Sherlock Holmes

Economie 16 Februarie 2017 / 17:04 669 accesări

Facturile la electricitate și gaze vor crește, în primăvară - vară, dar scumpirea va fi una extrem de prietenoasă

Facturile la electricitate și gaze vor crește, în primăvară - vară, dar scumpirea va fi una extrem de prietenoasă

Jucătorii și autoritățile din energie se întrec în estimări, în această perioadă, dar nimeni nu pare să știe exact ce urmează. Două lucruri sunt certe - la 1 aprilie expiră perioada de îngheț al prețului gazelor (la 60 lei/MWh), ceea ce va aduce scumpiri - de peste 10%, spun furnizorii; de maximum 5 - 6%, spune ANRE. Cel mai probabil, autoritățile vor asigura o tranziție lină (ca la electricitate), care va duce și la o competiție mai mare între furnizori, spre bucuria consumatorilor. La electricitate, următoarea etapă de dereglementare începe la 1 iulie, iar facturile vor rămâne constante (în cel mai rău caz ar crește cu 2%). În ambele cazuri, scumpirile vin într-o perioadă de... non-iarnă, nefiind resimțite atât de puternic. Iar până la iarnă, ANRE vrea să avem o rezervă strategică, din care să putem consuma ieftin în cazul în care producția internă nu face față.

CE SE-NTÂMPLĂ, DOCTORE? Se scumpesc sau nu energia electrică și gazele naturale? O să ne doară sau nu? Când se întâmplă asta? La 1 aprilie, la 1 iulie? Și ce Doamne iartă-mă e aia liberalizare? Traducerea simplă e asta - scumpire, scumpire și iarăși scumpire. Arbitrul pieței de profil, ANRE, a făcut miercuri câteva precizări - prețul electricității va rămâne constant (o creștere cu 2% în cel mai rău caz, adică în jur de 2 lei), iar gazele se vor scumpi doar cu 5 - 6%. „În privința tarifelor la energia electrică, aplicabile de la 1 iulie, odată cu trecerea într-o nouă etapă de dereglementare, nu estimăm o scumpire, pentru că hidroenergia e la nivel ridicat în vară. De aici pornește o ieftinire de natură să echilibreze scumpirile din ianuarie, o lună dificilă pentru sectorul de producție energetică“, spun cei de la ANRE. La gaze, odată cu finalizarea procesului de liberalizare, la 1 aprilie, și-n funcție de evoluția prețului gazelor interne, care ar putea ajunge la 68 - 72 lei/MWh, față de 60 lei în prezent, autoritatea estimează o majorare sub 10%, cel mai probabil de 5 - 6%. Pentru consumatori, impactul estival va fi limitat, datorită consumului scăzut; abia la finele lui noiembrie 2017 am putea vedea facturi puțin mai mari. „Consumatorul casnic are un coș format din gaze de producție internă, gaze din depozite pentru iarnă și gaze de import. Acest coș poate fi structurat în așa fel încât consumatorul să plătească cel mai mic preț posibil“, explică reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în Energie.

REZERVE STRATEGICE Totuși, jucătorii din piață nu-s la fel de optimiști ca arbitrul. Directorul general al E.ON România, Frank Hajdinak, spunea acum câteva zile că gazele pentru populație se vor scumpi cu peste 10%, de la 1 aprilie. El cerea ANRE să intervină și să stabilească un mecanism de creștere graduală - „Ar fi indicat un model similar celui din sectorul de electricitate, unde, de la un coș de energie 100% reglementat, componenta de piață liberă a crescut gradual și va ajunge la 100% la finele lui 2017. A fost o tranziție lină, cu impact pozitiv asupra concurenței. La gaze, prețul producției interne ar putea începe de la 60 lei/MWh. O altă variantă ar fi ca ANRE să vină cu un nou calendar de liberalizare, dar prețurile ar porni de la 72 MWh“. Reamintim că vara trecută guvernul a decis să înghețe prețul gazelor naturale pentru populație la 60 MWh, până la 1 aprilie 2017. În replică, șeful Autorității, Niculae Havrileț, spune că tarifele finale vor rămâne reglementate până în 2012 și că, de la 1 aprilie, concurența din piața gazelor va crește, mulți consumatori urmând să își schimbe furnizorul, dacă un altul oferă prețuri mai mici. El propune constituirea unei rezerve strategice de gaze, care să asigure surplus în fiecare iarnă, în cazul în care sursele interne se epuizează. Bonus - în acest an intră în exploatare o nouă sursă de gaze naturale din Marea Neagră, de circa patru miliarde de metri cubi.



Ştiri recomandate

12
Declarația pe proprie răspundere
Pagina a fost generata in 0.1762 secunde