Moldovenii, dezamăgiţi de actualul guvern de la București

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moldovenii, dezamăgiţi de actualul guvern de la București

Externe 25 Iulie 2017 / 16:56 485 accesări
Liderul PPDA, Andrei Năstase:

Liderul PPDA, Andrei Năstase: "Actualul guvern al României este o uriașă dezamăgire"

Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) din Republica Moldova, Andrei Năstase, și-a exprimat dezamăgirea față de vizita întreprinsă de premierul României, Mihai Tudose, la 21 iulie la Chișinău, în contextul votării de către parlamentul moldovean a inițiativei promovate de Partidul Democrat (PD) - aflat la guvernare - și a socialiștilor proruși de trecere la sistemul electoral mixt . "Actualul guvern al României este o uriașă dezamăgire", își exprimă decepția Andrei Năstase, într-un comunicat transmis marți presei. "În loc de comunicate de condamnare sau măcar de atenționare din partea MAE, a guvernului României și a președintelui Klaus Iohannis privind derapajele antieuropene ale puterii hibride de la Chișinău, premierul Mihai Tudose, într-un gest diplomatic inexplicabil, a vizitat Republica Moldova, sprijinind pe față măsurile legislative pe care UE, atât prin Comisie, cât și prin Parlamentul European, le critică ferm", se menționează în același text, care consideră că gestul șefului guvernului de la București se poate interpreta în două feluri. „Fie decidenții instituțiilor românești, de la ministere la SIE și SRI, sunt prizonierii lui (Vlad) Plahotniuc (liderul PD) și ai prietenilor săi de peste Prut, și execută ordinele acestora. Fie România și-a schimbat politica față de Republica Moldova și a decis să o împingă în brațele Rusiei”, apreciază liderul PPDA.

Andrei Năstase consideră, potrivit comunicatului citat, că „este clar pentru toată lumea, inclusiv pentru instituțiile de la București care desenează politica externă a României în relația cu Republica Moldova, că modificarea legislației electorale promovată de binomul Plahotniuc-Dodon (președintele R.Moldova, Igor Dodon - n.r.) va aduce la putere o majoritate socialistă, antieuropeană și prorusă chiar în Anul Centenarului Marii Uniri". "Faptul că guvernul României, la fel ca alte forțe ostile integrării noastre europene, sprijină pe față, activ, binomul oligarhic Dodon-Plahotniuc este de natură să genereze îngrijorare profundă în societatea din Republica Moldova", mai spune el, conform aceluiași text.

Trecerea la sistemul electoral mixt contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția a fost criticată de înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini, de comisarul pentru politica de vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn, de Partidul Popular European, cea mai mare formațiune politică paneuropeană, precum și de mai mulți europarlamentari, a relatat Deutsche Welle. Republica Moldova a fost avertizată în acest context că ar putea rata ajutorul financiar de 100 milioane de euro din partea UE din cauza sfidării recomandărilor Comisiei de la Veneția privind modificarea sistemul electoral.

De asemenea, Ambasada SUA din Republica Moldova s-a declarat dezamăgită de decizia autorităților moldovene de a schimba sistemul electoral. „Revizuirea Codului electoral pune la îndoială obiectivul declarat al guvernului privind un viitor european și democratic pentru cetățenii Republicii Moldova”, a comentat Ambasada SUA din Chișinău într-un comunicat.



12