Moscheea Carol I din Constanța, model pentru lăcașul de cult din Capitală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moscheea Carol I din Constanța, model pentru lăcașul de cult din Capitală

02 Aprilie 2016 / 10:29 1377 accesări

Moscheea Regală Carol I din municipiul Constanța, ridicată în urmă cu peste 100 de ani, ar putea fi un posibil model arhitectural pentru lăcaşul de cult ce urmează să fie proiectat în București, documentațiile de urbanism și de arhitectură urmând să fie supuse avizării și aprobării autorităților.

Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții Cultului Musulman din România, proiectul edificării lăcaşului de cult din Bucureşti, aparținând Comunităţii Musulmane din România, se află în faza preliminară a obținerii certificatului de urbanism.

"Muftiatul Cultului Musulman din România are obligaţia ca, pe terenul pus la dispoziţia Secretariatului de Stat pentru Culte prin H.G. nr. 372/2015 de către Guvernul României și dat în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani, în conformitate cu prevederile protocolului de punere în posesie asupra terenului, să construiască un lăcaş de cult în conformitate cu Planul Urbanistic Zonal ce va fi aprobat de Consiliul General al Municipiului București”, se arată în comunicat.

Astfel, în baza celor convenite prin protocolul semnat între Secretariatul de Stat pentru Culte şi Muftiatul Cultului Musulman din România, pe terenul menționat va fi ridicată o moschee cu capacitatea de aproximativ 1.000 de persoane, având ca anexe, un loc de abluţiune (spălare ritualică a credincioşilor musulmani înaintea slujbei - n.r.), casă parohială, bibliotecă şi un centru de asistență socială. Proiectul acestor clădiri va fi avizat de Secretariatul de Stat pentru Culte.

"Documentațiile de urbanism și de arhitectură ce vor trebui să respecte legislația din România vor fi supuse avizării și aprobării autorităților publice de către firme românești autorizate in aceste două domenii. Atunci când lucrările vor fi finalizate, personalul clerical ce va sluji la viitoarea Moschee Centrală din Bucureşti va fi numit, potrivit legislaţiei în vigoare, de către Muftiatul Cultului Musulman din România și își va desfășura activitatea religioasă cu avizul Secretariatului de Stat pentru Culte”, mai anunță reprezentanții Cultului Musulman din România.

Prin urmare, susțin aceștia, moscheea va fi ridicată pentru Cultul Musulman din România, printr-un proiect elaborat, avizat și aprobat în România, pe un teren ce aparține statului român, ce se află și se va afla în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, autoritate de specialitate ce-și menține, în numele Statului Român, dreptul de aviz atât asupra construcției cât și asupra celor care vor sluji în ea.

"Este de precizat că, din punct de vedere confesional, conform Legii 489/2006, musulmanii sunt reprezentaţi în raport cu statul şi cu terţi exclusiv prin autoritatea religioasă a Comunității Musulmane din România, Muftiatul Cultului Musulman din România, care este reprezentat şi condus de Muftiu, având reşedinta în municipiul Constanţa”, se mai arată în documentul citat.

Cea mai mare parte din cei aproximativ 70.000 de musulmani din România sunt de rit sunnit, majoritatea dintre ei locuind în județele Constanța, Tulcea, Ilfov, municipiul București, Brăila, Călărași și Galați. Religia Islamică şi practicarea Islamului pe teritoriul actual al României are o tradiţie de peste nouă secole, 0,3 la sută din populația țării declarându-se de această confesiune, conform ultimului recensământ, iar Muftiatul Cultului Musulman din România are in administrare 75 de lăcaşuri de cult islamice.

"Comunitatea noastră a rămas, la 100 de ani de la gestul Regelui Carol I de a construi o moschee Cultului Musulman din România, motivată de aceeași loialitate și devotament faţă de ţară ce a fost apreciată de cel care ne-a dăruit prima mare moschee modernă”, spune șeful Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Iusuf.

Cel mai vechi lăcaş de cult musulman din România funcţionează în municipiul Mangalia, moscheea monumentală Esmahan Sultan, construită în anul 1525.

În municipiul Constanţa, finalizată în 1913, se află Moscheea Regală Carol I. Construcție monument istoric, această moschee poate fi, în opinia Muftiatului Cultului Musulman din România, prin dimensiuni și armonia volumetrică, un posibil model arhitectural pentru noul lăcaş de cult ce urmează să fie proiectat în București.

Taguri articol


12