Motivare. George Copos, eliberat după ce a fost disciplinat şi a dat dovezi de îndreptare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Motivare. George Copos, eliberat după ce a fost disciplinat şi a dat dovezi de îndreptare

Eveniment 20 Mai 2015 / 18:14 433 accesări

George Copos a fost eliberat condiţionat din penitenciar pentru că a executat fracţia de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, a fost disciplinat, stăruitor în muncă şi a dat "dovezi temeinice de îndreptare", arată Tribunalul Bucureşti, în motivarea deciziei de punere în libertate. "Fracţia de pedeapsă executată trebuie să fie de 1/3, în cazul condamnaţilor trecuţi de vârsta de 60 de ani, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii preăzute la art. 59 alin. 1 C.p. (1968). Raportând aceste criterii legale la situaţia contestatorului condamnat şi analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanţa apreciază că prin executarea fracţiei obligatorii de pedeapsă, având un total de 602 zile câştigate şi executate, contestatorul condamnat a dobândit vocaţie la acordarea beneficiului liberării condiţionate", motivează judecătorii sentinţa de liberare condiţionată a lui Copos. Conform documentului, Judecătoria Sectorului 4 care a analizat şi respins, în primă instanţă, cererea de liberare condiţionată a lui Copos a invocat perioada în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, respectiv 1998-2005, şi consecinţele grave asupra bugetului statului. Totuşi, arată Tribunalul Bucureşti, aceste criterii au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei din dosarele Loteria I şi cel al transferurilor de jucători, iar acestea nu pot fi motive de respingere a cererii de liberare condiţionată.



12