MS cere anchetă în cazul unui incident dintre doi bolnavi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MS cere anchetă în cazul unui incident dintre doi bolnavi

Sănătate 05 Iunie 2015 / 00:00 2575 accesări

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a cerut, ieri, Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov să facă o anchetă în cazul incidentului dintre doi bolnavi de la Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Bălăceanca, judeţul Ilfov, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății (MS), Oana Grigore. Ea a spus că incidentul a avut loc în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Bălăceanca, unitate aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov, dar, pentru că au fost implicaţi doi bolnavi, ministrul a cerut DSP Ilfov să analizeze situaţia. ”Din primele date rezultă că este o problemă administrativă”, a adăugat Grigore. Din echipa de control fac parte şi reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov. Bărbatul aflat în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Bălăceanca, judeţul Ilfov, care ar fi fost bătut, luni, de un alt pacient din acelaşi centru, este internat, în stare gravă, la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală. Potrivit surselor citate, bărbatul, de 25 de ani, era internat de mai mult timp în centrul de la Bălăceanca. La un moment dat, din cauza lipsei de paturi, acesta, deşi nu era violent, ar fi fost mutat într-o zonă unde erau pacienţi agresivi. Sursele citate au precizat că luni, în jurul orei 17.30, tânărul a fost găsit inconştient de către infirmieri, care s-au speriat şi nu au sunat imediat după ajutor, sperând că tânărul îşi va reveni, iar incidentul va trece neobservat. Două ore mai târziu, reprezentanţii centrului l-au transportat pe tânăr la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală. În aceeaşi zi, în jurul orei 22.30, un angajat al Spitalului Bagdasar-Arseni a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că, în jurul orei 19.30, a fost adus un tânăr, în stare foarte gravă, cu şanse mici de supravieţuire. Poliţiştii au stabilit că bărbatul a fost bătut de un pacient agresiv. Procurorii Parchetului Tribunalului Ilfov au deschis un dosar în care fac cercetări "in rem", pentru tentativă de omor. Încadrarea faptei ar putea fi însă schimbată, iar în anchetă s-ar putea ajunge şi la concluzia că principalul suspect nu are răspundere penală. Mai mulţi angajaţi ai Centrului de Recuperare de la Bălăceanca au fost deja audiaţi de procurori, care vor stabili dacă cercetarea va fi continuată şi faţă de persoane. Iniţial, din primele informaţii, s-a comunicat că tânărul era internat la Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca, în condiţiile în care Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică are sediul lângă Spitalul Bălăceanca.



12