Muzicieni celebri pasionați de poker

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Muzicieni celebri pasionați de poker

Justiție 03 Aprilie 2015 / 00:00 927 accesări

Între muzică și jocul de poker a existat dintotdeauna o legătură strânsă. Indiferent că este vorba de jucători de poker care ascultă muzică pentru a se concentra mai ușor la ce se întâmplă pe masă și în jurul ei, de cântăreți care participă la concerte asociate marilor turnee de poker sau, în forma sa cea mai concentrată, de cântăreți care au găsit în poker o a doua pasiune.

Scott Ian

Muzician american cunoscut ca singurul membru care a mai rămas din structura originală a trupei “Anthrax”, Scott Ian este chitarist, vocalist și compozitor. Ca membru fondator al trupei „Anthrax” a contribuit la dezvoltarea curentului thrash metal din anii ’80 alături de trupe celebre precum „Megadeth”, „Slayer” și „Metallica”. În afară de cariera sa alături de trupa „Anthrax”, Scott Ian a mai colaborat cu „Stormtroopers of Death”, „Damnocracy”, „Pearl”, „The Damned Things”, „Motor Sister” și „Four-X”.

Sursă foto: Gerald Naber

A doua pasiune a chitaristului este pokerul, Scott Ian învățând să joace Stud de la mama lui și exersându-și abilitățile în timpul turneelor cu trupa. Și-a început cariera de jucător profesionist de poker la PartyPoker $200K Guaranteed Sunday câștigând turneul din 2009 și 44.883 de dolari. A intrat și în evenimentul principal al World Series of Poker din 2009 la masa de 10.000$ No-Limit Hold’em unde a câștigat 21.365 de dolari deși nu a reușit să ajungă la masa finală.

Jerry Cantrell

Cunoscut ca membru al trupei rock „Alice in Chains”, în rolul de chitarist, compozitor principal și vocalist, Jerry Cantrell s-a născut în 1966 în Tahoma, Washington, a fost crescut în ritmul muzicii country și s-a apucat serios de muzică abia la vârsta de 17 ani. Albumul „Boggy Depot” lansat în 1998 cu „Alice in Chains” s-a plasat pe locul 28 în SUA și pe 25 în Australia, iar „Degradation Trip” lansat în 2002 a ajuns pe locul 33 în SUA. Cel mai bine plasat single este “Cut you in” care a ajuns pe locul 5 în SUA.

Din pasiunea pentru poker, Jerry Cantrell a câștigat 27.580 de dolari, cea mai recentă victorie fiind înregistrată în iulie 2013 la evenimentul No-Limit Hold’em Turbo 100$ Optional Add-On.

Nelly

Cornel Iral Haynes Jr. cunoscut mai bine sub numele său de scenă Nelly este cântăreț american de rap, compozitor, antreprenor și actor. Născut în Austin, Texas, Nely s-a lansat în lumea muzicală în liceu formând trupa „St. Lunatics”. Albumul de debut “Country Grammar”, lansat în 2002, a avut un succes neașteptat,  plasându-se pe locul 3 în Bilboard 200 în SUA, datorită single-ului care a dat numele de copertă și care a ajuns pe locul 7 în topul Hot 100 și pe locul 1 în topul Hot Rap Tracks

Sursă foto: reeb0k2008

Cariera sa de jucător de poker include participarea la turneele World Series of Poker în 2007 și la evenimentele turneului de poker Caribbean Adventure organizat de PokerStars în unul dintre cele mai frumoase locații, Complexul Antlatins construit în Insula Paradis din Bahamas, fiinnd doar unul dintre numeroasele evenimente organizate de acest site. Iar în 2009 Nelly și-a testat abilitățile și talentul în Monte Carlo la European Poker Tour Grand Final.  

Coolio

Pe numele său real Artis Leon Ivey Jr., Coolio s-a născut în Compton, California și este probabil unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți pasionați de jocul de poker. Cântărețul de rap a lansat primul său solo în 1994, dar cel care l-a făcut celebru a fost albumul lansat în 1995 intitulat “Gangsta’s Paradise”. În afară de cariera de muzician, Coolio mai este cunoscut și ca actor de televiziune apărând în episoade din  "Joey," "Hollywood Squares," "Charmed," "Futurama," "Fear Factor," și în producții pentru marele ecran precum "Judgment Day," "Dracula 3000,", "Pterodactyl," "Daredevil," și "Batman & Robin."

Sursă foto:Timothy Krause

Coolio era deja un jucător talentat de poker la vârsta de 13 ani, fiind cunoscut între vedetele pasionate de joc pentru fața sa de poker.

Sully Erna

Vocalist american și compozitor principal pentru trupa hard rock “Godsmack”, Salvatore Paul Sully Erna cântă de asemenea la chitară, tobe și piane și a fost nominalizat în top 100 al celor mai buni vocaliști de Heavy Metal. Născut în Lawrence, Massachusetts, Sully Erna a început să cânte la tobe la vârsta de trei ani și a semnat contractul pentru prima sa înregistrare în 1993 cu trupa numită „Strip Mind”.

Sursă poză: Tony

Pe lângă activitatea muzicală, Sully Erna mai este cunoscut și pentru pasiunea sa pentru poker. A participat la evenimentul principal al World Series of Poker din 2006 unde a terminat pe locul 713 din 8.773 de participanți, câștigând 17.730 de dolari și în 2007 când a ajuns pe locul 237 din 6.358 de participanți, câștigând 45.422 de dolari.

Kim Herold

Kim Herold este model, cântăreț și compozitor finlandez, membru și lider la trupei Humane din 2004 până în 2008 când și-a început cariera solo. Cântecul său „Social Butterfly” s-a aflat timp de 15 săptămâni în topul 20 din Finlanda, începând cu săptămâna 28 din 2008 când a intrat în top direct pe locul 13, ajungând până pe locul 5 unde și-a menținut poziția o săptămână și ieșind din top în săptămâna 48.

Video: Kim Herold - Social Butterfly

Cunoscut pentru participarea la turnee majore de poker, Kim Herold a câștigat până acum la masa de joc peste 5.800 de dolari, câștigând primul loc la Turneul European de Poker de la Praga, din decembrie 2014 la 50 # 30 Pot Limit Omaha.

Patrick Bruel

 

Soursă foto:Stefan de Vries

Pe numele său real Maurice Benguigui, este actor, cântăreț și jucător profesionist de poker de origine franceză, cu o brățară de World Series of Poker la activ câștigată în 1998 la evenimentul 5000$ Limit Holdem împreună cu premiul de 224.000 de dolari. Participă la turnee din 1996 și a câștigat în total aproape 1.500.000 de dolari.

Video: Patrick Bruel -  She’s Gone

Considerat unul dintre cei mai buni cântăreți francezi, Patrick Bruel primint titlul de Best French Pop Artist la World Music Awards în 2003, iar albumul său “Entre Deux” a fost numit albumul anului.

Taguri articol


12