Nadia Comăneci s-a întâlnit cu Barack Obama

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu prilejul aniversării Special Olympics la Casa Albă

Nadia Comăneci s-a întâlnit cu Barack Obama

Eveniment 10 Decembrie 2014 / 00:00 947 accesări

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a postat, pe pagina ei de Facebook, o fotografie de la o întâlnire cu preşedintele SUA, Barack Obama, care a avut loc în vară, Nadia însoţind imaginea doar cu precizarea că este mândră să celebreze Special Olympics la Casa Albă. „Mare onoare să fiu la Casa Albă celebrând Special Olympics - cu Barack Obama”, a scris Nadia Comăneci. În fundal, soţul Nadiei, Bart Conner, dă mâna cu Prima Doamnă a Americii, Michelle Obama. Nadia Comăneci şi soţul ei, Bart Conner, au participat, la 31 iulie, la un dineu la Casa Albă cu ocazia aniversării Special Olympics. Fosta gimnastă este ambasador Special Olympics, competiţie organizată pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale. La rândul său, Bart Conner este vicepreşedinte al Special Olympics.



12