„Naționala de rock a României” cântă, luni, la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Naționala de rock a României” cântă, luni, la Constanța

Divertisment 11 Octombrie 2015 / 15:27 1880 accesări

Săptămâna începe cu motive de bucurie pentru suporterii de la malul Mării Negre ai „Naționalei de rock a României”. Luni, la Constanța, trupa Iris, avându-l ca solist pe Cristi Minculescu, va susține un concert de zile mari pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor (CCS). Evenimentul începe de la ora 19.00, iar cei care nu și-au cumpărat încă bilete mai pot să le achiziționeze de la sediul CCS, la prețurile de 60, 79, 99, 109 și 130 de lei.

Concertul face parte dintr-un amplu turneu național, „Din nou împreună”, care a început la Pitești, pe 18 septembrie, și se va încheia în această joi, la Sala Polivalentă din București. „Din nou împreună” marchează revenirea lui Cristi Minculescu, care în anul 2012 a părăsit trupa decorată, în 2007, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

Vor răsuna în sala mare de spectacole a CCS piese precum: „Trenul fără naş”, „Să nu crezi nimic”, „De vei pleca”, „Nu mă uita”, „Strada ta”, „Floare de iris”, „Somn bizar” și alte cântece emblematice, mai vechi sau mai noi, ascultate cu plăcere de iubitorii rock-ului.

„Abia aștept să vă salut pe fiecare în parte, în turneul național pe care cei de la Sublime ni l-au propus și sper că ideea lor vine în întâmpinarea dorinței voastre. Voi ați dorit asta și ne puteți vedea și asculta Din Nou Împreună! E foarte reconfortant pentru mine să cânt din nou alături de o echipă de profesioniști desăvârșiți cum sunt Nelu Dumitrescu, Valter Popa, Boro și Relu Marin, să ducem împreună mai departe numele de IRIS, ca pe o flacără întreținută numai de voi! Cu toții înțelegem acest turneu ca pe un nou început și vă asigurăm că vă vom dărui tot ce avem mai bun... cântece mai vechi și mai noi... și recunoștința noastră, pentru că fără voi nu am putea exista! Vă mulțumim că veți veni la concertul nostru”, spune Cristi Minculescu.

Citește și:

„Din nou împreună”: Iris și Minculescu, la mare

„Naționala de rock a României”, reîntregită

Iris, „din nou împreună” la Constanța



12