Nave militare românești, de veghe în Marea Neagră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Parteneri NATO Nave militare românești, de veghe în Marea Neagră
Eveniment 11 Iulie 2018 / 16:37 325 accesări 0 comentarii

Două nave românești vor supraveghea traficul maritim din Marea Neagră alături de forțele NATO. Fregata „Regele Ferdinand“ și Dragorul Maritim „Lt. Lupu Dinescu“ au plecat pe 11 iulie, din Portul Militar Constanța pentru a se integra în două grupări navale NATO, care vor desfășura, în bazinul Mării Negre, misiuni de supraveghere a traficului maritim, în conformitate cu măsurile stabilite în „Planul de acțiune al NATO pentru creșterea nivelului de reacție“.

Fregata „Regele Ferdinand“ va face parte din Gruparea navală permanentă NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), ce are ca navă comandant fregata olandeză „De Ruyter“, și va desfășura exerciții comune cu încă două fregate, HMCS „Ville De Quebec“ din Canada și TCG „Orucreis“ din Turcia.

Dragorul Maritim „Lt. Lupu Dinescu“ va intra în compunerea Grupării navale permanente NATO de luptă împotriva minelor marine SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Counter-measures Group), din care vor mai face parte și vânătorul de mine turcesc TCG „Anamur“ și dragorul maritim german FGS „Rhein“.

Cele două nave militare românești și navele partenere NATO vor face vineri, 13 iulie, o escală în portul Burgas, Bulgaria, după care vor participa, în perioada 16 - 20 iulie, la exercițiul multinațional BREEZE 18, organizat de Forțele Navale Bulgare, în apele teritoriale ale Bulgariei și în apele internaționale ale Mării Negre. După terminarea exercițiului BREEZE 18, activitățile de instruire ale celor două grupări navale NATO vor continua cu misiuni specifice de supraveghere a situației maritime și se vor încheia cu o escală în portul Odessa din Ucraina, în perioada 23-25 iulie, precum și cu exerciții comune, pe mare, cu navele militare ucrainene.

La sfârșitul lunii iulie, gruparea navală SNMG-2 are planificate activități de instruire împreună cu Forțele Navale ale Turciei, iar gruparea navală SNMCMG-2 are programate exerciții în comun cu Forțele Navale Române. Fregata „Regele Ferdinand“ și Dragorul Maritim „Lt. Lupu Dinescu“ își încheie misiunile alături de partenerii NATO la începutul lunii august, când vor începe evenimentele prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române. „Misiunile de conștientizare a situației maritime și de supraveghere a traficului naval din Marea Neagră își propun să promoveze înțelegerea reciprocă, încrederea și cooperarea pentru apărarea comună. Totodată, acțiunile desfășurate de cele două grupări navale NATO contribuie la dezvoltarea relațiilor dintre Forțele Navale Române și partenerii din Alianță“, a transmis Biroul informare şi relaţii publice.

Loading...
loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2114 secunde