Nici francezii nu mai vor în UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Declaraţie-şoc făcută de Emmanuel Macron

Nici francezii nu mai vor în UE

Externe 22 Ianuarie 2018 / 17:22 607 accesări

În cadrul unui interviu difuzat duminică de postul BBC, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a făcut o declataţie neaşteptată, mărturisind că francezii ar vota probabil în favoarea părăsirii Uniunii Europene, dacă ar avea loc un referendum pe această temă. Liderul de la Elysee a precizat că decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană a fost motivată de faptul că votanţii şi-au pierdut încrederea în globalizare şi în pieţele libere nerestricţionate. Macron a precizat că există un mare risc în privinţa consultărilor publice, precum referendumul din 2016 cu privire la apartenenţa Marii Britanii la Blocul comunitar, cerând votanţilor să se pronunţe într-un context foarte complicat. Întrebat dacă un vot pe aceeaşi temă ar avea acelaşi rezultat şi în Franţa, Macron a răspuns afirmativ. „Da, probabil, însă contextul nostru este foarte diferit şi nu vreau să îmi asum niciun risc”, a declarat Macron.Preşedintele francez, un susţinător al integrării europene, a adăugat că va lupta pentru a ţine Franţa în Uniunea Europeană, în ipoteza în care ar avea loc un referendum pe tema aprtenenţei Franţei la Blocul comunitar.



12