Nici Rovana Plumb nu a scăpat de moțiune simplă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nici Rovana Plumb nu a scăpat de moțiune simplă

Politică 04 Aprilie 2018 / 18:29 635 accesări

Viceliderul grupului senatorial PNL, Eugen Pîrvulescu, a anunţat că un grup de parlamentari ai PNL şi PMP a depus miercuri, la Senat, moţiunea simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, documentul intitulându-se "Absorbţia banilor comunitari - o catastrofă marca PSD-ALDE”. Preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Claudiu Manda, a precizat că moţiunea a ajuns deja în posesia sa. „În conformitate cu regulamentul Senatului, numărul necesar de semnături este întrunit, va parcurge cursul regulamentar. Va ajunge la domnul preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care va dispune aşa cum prevede regulamentul”, a spus Claudiu Manda. „România are o şansă majoră de a se dezvolta şi de a deveni cu adevărat un stat european, cu un nivel de trai la nivelul statelor din Europa de Vest. Această oportunitate este oferită de fondurile europene, fonduri care pot contribui la creşterea calităţii vieţii românilor. Rata absorbţiei aferentă programării bugetare 2014 – 2020 a ajuns, la sfârşitul anului 2017, la doar 10,1%, majoritatea Programelor Operaţionale care gestionează Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii de care România beneficiază au avut rezultate catastrofale”, se arată în textul moţiunii.

Taguri articol


12