Nicoliță se întoarce la FC Viitorul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1

Nicoliță se întoarce la FC Viitorul

Sport 30 Iulie 2015 / 00:00 523 accesări

După ce a făcut o campanie de achiziții spectaculoasă în această vară, FC Viitorul a mai dat o lovitură pe piața transferurilor, obținând semnătura lui Bănel Nicoliță. Mijlocașul în vârstă de 30 de ani a parafat o înțelegere pe o perioadă de un an cu gruparea de pe litoral, pentru care a mai evoluat în returul sezonului trecut. Fostul internațional român a jucat 15 partide în campionatul anterior pentru echipa constănțeană, marcând două goluri și reușind două pase decisive, iar în perioada de pauză competițională a fost aproape de un transfer la vicecampioana ASA Tg. Mureș, dar acesta nu s-a realizat din cauza problemelor financiare ale ardelenilor. Nicoliță va sosi mâine la Constanța și ar putea debuta în meciul cu Astra Giurgiu, programat duminică, de la ora 18.30, în deplasare, în etapa a 4-a a Ligii 1.

Fără victorie după primele trei etape, elevii lui Gică Hagi speră să bifeze primul succes chiar în fieful giurgiuvenilor, cu toate că misiunea se anunță dificilă, eechipa pregătită de Marius Șumudică numărându-se printre candidatele la titlul de campioană în acest sezon. „Mergem la Giurgiu să facem un joc cât mai bun și să luăm măcar un punct. Dacă vom repeta evoluția din meciul cu Dinamo puteam câștiga cele trei puncte. Este un avantaj și faptul că-i prindem între cele două manșe din Europa League, pentru că vor fi concetrați pe cupele europene și vor avea o stare de oboseală”, a spus fundașul Dragoș Nedelcu. „Trebuie să avem același tupeu ca și în partida cu Dinamo, să ne facem jocul, cu posesie și pressing, și să jucăm așa cum am făcut-o pe teren propriu. Astra este o echipă puternică, are individualități extraordinare, dar nu ne este frică și putem lua cele trei puncte”, a adăugat mijlocașul Adnan Aganovic.

Clubul FC Viitorul anunţă pe toţi cei interesaţi că îşi pot procura în continuare abonamente la meciurile echipei din Liga 1.

FC VIITORUL CONTINUĂ SĂ EMITĂ ABONAMENTE

Suporterii care doresc să urmărească partidele de pe teren propriu ale echipei FC Viitorul îşi pot rezerva abonamentul la numărul de telefon 0733.735.115 (de luni până vineri, între orele 10.00-18.00). Preţurile abonamentelor: Tribuna 0 - 800 lei, Tribuna I - 300 lei, Tribuna a II-a - 200 lei, Peluza I - 75 lei. Posesorii de abonamente au asigurată intrarea la meciurile din Liga 1, Cupa Ligii, Cupa României și Youth League (Liga Campionilor pentru tineret U19).



12