Niculescu, în turul secund al calificărilor la Shenzhen Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Niculescu, în turul secund al calificărilor la Shenzhen Open

Sport 29 Decembrie 2018 / 13:05 623 accesări
Monica Niculescu este a doua favorită în calificări la Shenzhen

Monica Niculescu este a doua favorită în calificări la Shenzhen

Tenismena Monica Niculescu (locul 99 WTA) a câştigat, sâmbătă, întâlnirea din primul al calificărilor pe tabloul principal al turneului de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare totală de 750.000 de dolari.

Niculescu, favorită numărul 2 în calificări, a trecut în primul tur de Irina Khromacheva (Rusia, locul 135 WTA), cu scorul de 6-0, 6-3, după 59 de minute de joc. În turul al doilea al calificărilor, Niculescu o va întâlni pe Nao Hibino (Japonia, locul 113 WTA).

În schimb, Irina Bara (locul 155 WTA), a fost eliminată, sâmbătă, în primul tur al calificărilor de la Shenzhen Open, cedând, cu scorul de 5-7, 4-6, în duelul cu Ivana Jorovic (Serbia, locul 131 WTA).

Pe tabloul principal la Shenzhen sunt calificate direct trei tenismene tricolore: Sorana Cîrstea (locul 84 WTA) - Magda Linette (Polonia, locul 81 WTA), Ana Bogdan (locul 76 WTA) - Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, locul 42 WTA, favorită numărul 8) şi Irina Begu (locul 67 WTA) - o jucătoare din calificări.

BUZĂRNESCU - TSURENKO, ÎN PRIMUL TUR LA BRISBANE

Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu (locul 24 WTA) o va înfrunta pe Lesia Tsurenko (Ucraina, locul 27 WTA), în primul tur al turneului de la Brisbane (Australia), dotat cu premii totale în valoare de un milion de dolari. Buzărnescu a învins-o pe Tsurenko în partidele disputate în 2018, la Hobart şi Doha. Favorita principală la Brisbane este Elina Svitolina (Ucraina, locul 4 WTA).



12