Norvegianul Age Hareide ar putea prelua naționala Danemarcei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Una dintre adversarele României în preliminariile CM 2018 caută selecționer

Norvegianul Age Hareide ar putea prelua naționala Danemarcei

Sport 02 Decembrie 2015 / 17:38 481 accesări

Antrenorul echipei Malmö FF, norvegianul Age Hareide, va demisiona din funcţie la finalul acestui an, a anunţat clubul suedez, iar presa speculează că el va prelua conducerea tehnică a naţionalei Danemarcei, formaţie care face parte din aceeaşi grupă cu România în preliminariile CM 2018. Hareide (62 de ani) ar putea fi succesorul lui Morten Olsen, care a renunțat la post după ratarea turneului final al EURO 2016.

Age Hareide o antrenează pe Malmö din 2014, reuşind să câştige titlul de campioană a Suediei în sezonul trecut. În ediţia recent încheiată, Malmö a ocupat locul 5, cu 54 de puncte, la 12 puncte de campioana IFK Norrköping. Ultimul meci din acest an al echipei suedeze va avea loc marțea viitoare, pe terenul lui Real Madrid, în Grupa A din Liga Campionilor, însă șansele de a depăși faza grupelor sunt minime, Malmö fiind ultima în clasament.

România şi Danemarca sunt adversare în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din anul 2018, din Grupa E mai făcând parte Polonia, Muntenegru, Armenia și Kazahstan. Naţionala daneză a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European din Franţa, de anul viitor, fiind eliminată în play-off de Suedia. Danezii au remizat în manşa secundă, 2-2 pe teren propriu, după ce în tur pierduseră cu 1-2. La finalul preliminariilor, Olsen nu şi-a mai prelungit contractul de selecţioner, după ce antrenase timp de 15 ani naţionala daneză. Prima opțiune pentru înlocuirea sa a fost Michael Laudrup, dar fostul internațional danez a refuzat postul, din motive personale.

Citește și:

Michael Laudrup a refuzat postul de selecţioner al Danemarcei

Taguri articol


12