Nou format al calificărilor pentru alcătuirea grilei de start

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Automobilism / Formula 1

Nou format al calificărilor pentru alcătuirea grilei de start

Sport 07 Martie 2016 / 16:59 509 accesări

Federația Internațională de Automobilism (FIA) a schimbat formatul sesiunilor de calificare pentru sezonul 2016 a Formulei 1, astfel că piloţii vor fi eliminaţi progresiv la interval de 90 de secunde, în loc să se tragă linie la finalul fiecăreia dintre cele trei părți ale sesiunii. Au existat numeroase controverse cu privire la oportunitatea schimbării formatului, însă FIA a luat o decizie la sfârșitul săptămânii trecute.

Planul iniţial a fost ca formatul să devină unul eliminatoriu pentru fiecare dintre cele trei părţi, însă ulterior a fost amânat pentru Marele Premiu al Spaniei, pentru ca software-ul să fie finalizat. Mai mulţi piloţi au început apoi să critice vehement schimbarea formatului, ceea ce a condus la ipoteza că formatul eliminatoriu se va aplica doar pentru primele două părţi sau că se va renunţa complet la acesta. În cele din urmă, Consiliul Mondial al FIA a aprobat noul format, după ce a primit asigurări că software-ul va fi gata la timp.

Astfel, începând cu Marele Premiu al Australiei din 20 martie, formatul calificărilor pentru alcătuirea grilei de start va avea trei părți distincte.

Prima (Q1) va dura 16 minute, iar după 7 minute, cel mai lent pilot va fi eliminat. Urmează alte șase eliminări pentru cel mai lent pilot, dar la fiecare un minut şi 30 de secunde, până la expirarea timpului, semnalizată prin fluturarea steagului cu pătrăţele.

Cei 15 piloţi rămași vor concura și în Q2, care va dura 15 minute. Și aici vor fi eliminați șapte piloți: primul - după 6 minute, iar ceilalți - la fiecare un minut şi 30 de secunde.

Rămân opt piloți pentru ultima parte a calificărilor (Q3), care va dura 14 minute. După 5 minute, cel mai lent pilot va fi eliminat, iar următorii cinci - la fiecare un minut şi 30 de secunde până la apariţia steagului cu pătrăţele. Ultimii doi piloți rămași se vor lupta pentru pole-position în ultimele 90 de secunde ale sesiunii de calificări.

Citește și:

Fernando Alonso va fi ambasador al Grand Prix-ului Europei, de la Baku

Toro Rosso și-a prezentat noul monopost STR11

Conducerea Formulei 1 vrea pneuri mai rapide pentru anul viitor



12