Nouă morţi şi peste 47 de răniţi, după ce două trenuri s-au ciocnit la Ankara

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nouă morţi şi peste 47 de răniţi, după ce două trenuri s-au ciocnit la Ankara

Externe 13 Decembrie 2018 / 14:07 260 accesări

Cel puţin nouă persoane au murit şi 47 au fost rănite joi, după ce un tren de mare viteză s-a ciocnit cu o locomotivă în gara Marsandiz din capitala Turciei, Ankara, au anunţat autorităţile locale, citate de Reuter.

Bilanţul accidentului feroviar din Turcia a ajuns la nouă morţi şi 47 de răniţi

Printre persoanele decedate se numără şi trei conductori de tren, a transmis Cahit Turhan, ministrul turc al Transporturilor.

În trenul de mare viteză se aflau 206 pasageri, conform agenţiei de presă Anadolu. Biroul procurorului-şef din Ankara a deschis o anchetă în acest caz.

Accidentul a avut loc joi dimineaţă, în jurul orei locale 6.30 (5.30, ora României). Trenul de mare viteză urma să plece din Ankara spre oraşul Konya, situat în vestul Turciei.

Din primele informaţii, accidentul s-a produs din cauza stratului de zăpadă de pe şinele de cale ferată.

Echipele de salvare se află la faţa locului şi continuă căutările pentru posibile victime.

Din primele informaţii, accidentul s-a produs din cauza ninsorii.

Guvernatorul Vasip Sahin a declarat joi dimineaţă că în accident au fost implicate un tren de mare viteză şi o locomotivă care executa verificări ale şinelor de cale ferată. Primele informaţii relatau că în accident erau implicate două trenuri de mare viteză.



Ştiri recomandate

12