Novak Djokovic, descalificat şi amendat la US Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Novak Djokovic, descalificat şi amendat la US Open

Sport 07 Septembrie 2020 / 14:35 730 accesări

Sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a fost descalificat, duminică, după ce a lovit o femeie arbitru de linie cu o minge, în partida cu Pablo Carreno Busta, din optimile de finală de la US Open. Decizia a fost luată de supervizorul turneului, elveţianul Adreas Egli. Djokovic a încerc să schimbe hotărârea, însă fără succes. În plus, Novak Djokovic va mai fi amendat şi cu suma de 20.000 de dolari pentru că nu a participat la conferinţa de presă.

Favorit principal la câştigarea turneului de la Flushing Meadows, Djokovic va pierde punctele şi banii pentru prezenţa în optimi la New York.

„În conformitate cu regulamentul turneului de grand slam şi în urma acţiunilor sale de lovire intenţionată a unei mingi în mod periculos sau nesăbuit pe teren sau lovirea unei mingi cu neglijenţă desconsiderând consecinţele, arbitrul turneului US Open l-a descalificat pe Novak Djokovic din ediţia 2020 a US Open. Deoarece a fost descalificat, Djokovic va pierde toate punctele câştigate la US Open şi va primi o amendă egală cu premiul câştigat la turneu, în plus faţă de orice altă amendă sau de toate amenzile percepute cu privire la incidentul ofensator”, au anunţat organizatorii turneului de Grand Slam.

Taguri articol


12