Numărul musulmanilor din UE, supraestimat?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Numărul musulmanilor din UE, supraestimat?!

Externe 14 Decembrie 2016 / 16:41 384 accesări

Cetățenii din state UE precum Franța, Belgia, Germania și Marea Britanie supraestimează populația musulmană a țării din care fac parte și procentul de creștere a acesteia, potrivit unui studiu efectuat de compania Ipsos Mori, citat de ”The Guardian”. Studiul a măsurat decalajul dintre percepția publicului și realitate în 40 de țări, în 2016, și a constatat că respondenții francezi au fost de departe cei care au supraestimat cel mai mult numărul musulmanilor din Franța, la ora actuală. Cetățenii francezi au estimat în medie că 31% din populația Franței este de origine musulmană, adică aproape una din trei persoane. Potrivit unui studiu efectuat de Centrul de Cercetare Pew, în realitate, doar 7,5% din populația Franței este de origine musulmană, adică una din 13 persoane. Tot cetățenii francezi au răspuns că până în 2020 musulmanii vor reprezenta 40% din populația țării, aproape de cinci ori mai mult decât cifra estimată de Centrul de Cercetare, de 8,3%. Și italienii, germanii și belgienii au răspuns că mai mult de o treime din populația statului lor este de origine musulmană, în timp ce, în realitate, cifrele variază de la 3,7% în Italia până la 7% în Belgia. Cetățenii din cele trei state au estimat greșit și care va fi procentajul populației musulmane în statele în cauză, în 2020.

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.2061 secunde