O agenție de turism online intră în 2016 pe piață

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deschide un nou departament

O agenție de turism online intră în 2016 pe piață

Turism 16 Decembrie 2015 / 17:29 1492 accesări

Cea mai mare agenție de turism online, Vola.ro, intenționează ca în 2016 să intre pe piața turismului de business, fie achiziționând o firmă din domeniu, fie dezvoltând un departament în cadrul agenției. ”Este unul dintre cele mai importante planuri ale noastre pentru 2016. Credem că acum este o oportunitate pe piață să înființăm acest departament, iar discuțiile le vom porni în prima parte a anului viitor. Așteptăm fie companii care să vină către noi, fie manageri experimentați care să își dorească să ni se alăture ca să dezvolte departamentul în cadrul Vola.ro și să fie răsplătiți pe măsură, ca parteneri ai companiei”, a declarat Daniel Truică, managing partner și fondator al Vola.ro. Noul departament va presta servicii de corporate travel management atât pe plan extern, cât și intern și se va ocupa de organizarea de conferințe şi evenimente. Vola.ro îşi propune ca, după doi ani, departamentul să ajungă la un rulaj de peste zece milioane de euro. Începând cu 1 decembrie 2015, Asociaţia Internaţională pentru Transport Aerian (International Air Transport Association - IATA) a modificat perioada de facturare a vânzărilor de bilete de avion ale companiilor membre. ”Pe lângă această modificare, IATA se va uita mai atent la garanțiile solicitate agențiilor de turism, garanții care se calculează în funcție de situațiile financiare ale agențiilor și de vânzările făcute prin IATA într-o anumită perioadă de timp. În acest context, multe companii de travel, în general, și de corporate, în mod special, vor avea probleme de cash flow odată cu schimbările impuse de IATA, ceea ce îi va determina pe unii dintre proprietarii acestora să își vândă afacerea”, arată Vola.ro. În prezent, agenţia operează în special pe segmentele de ticketing (vânzarea de bilete de avion) și pachete turistice (atât city break-uri, cât și sejururi), înregistrând în 2014 un volum al vânzărilor de 27 de milioane de euro, iar în 2015 estimează o cifră de afaceri de 43 de milioane de euro, reprezentând o creştere de aproape 60%.



12