O nouă epidemie ameninţă continentul european

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă epidemie ameninţă continentul european

Externe 10 Ianuarie 2018 / 13:29 776 accesări

Germania este în stare de alertă maximă, după ce descoperirea unor noi cazuri de pestă porcină africană în Polonia şi Cehia a crescut riscul ca boala să treacă graniţa, transmite DPA. Germania este în stare de alertă maximă, după ce descoperirea unor noi cazuri de pestă porcină africană în Polonia şi Cehia a crescut riscul ca boala să treacă graniţa, transmite DPA. Un purtător de cuvânt de la institutul de sănătate animală Friedrich Loeffler Institute (FLI) a declarat marţi că există un risc ca oamenii să transporte boala peste graniţă. Un risc deosebit îl reprezintă deşeurile alimentare colectate de la spaţiile de servicii de pe autostrăzi pentru a fi depozitate, potrivit Agerpres.

Pesta porcină africană a progresat spre vest începând din Georgia şi Rusia până la graniţa de est a Uniunii Europene, până acum fiind semnalată în şase state membre UE. Boala nu prezintă un risc pentru om, dar este fatală pentru porcii domestici şi cei mistreţi deoarece nu există un vaccin împotriva ei. O epidemie serioasă ar putea provoca pierderi financiare majore pentru crescătorii de porci. De la finele lunii noiembrie şi începutul lunii ianuarie, în Polonia au fost semnalate 279 de noi cazuri de pestă porcină africană, iar acum se pare că boala se extinde vest spre capitala Varşovia. În Cehia au fost semnalate 25 de noi cazuri concentrate în apropiere de frontiera cu Slovacia.

Citeşte şi Institutul "Cantacuzino" a trecut oficial la MApN. Ministrul Apărării: Ne pregătim să reluăm producţia de vaccin

În ultimul an au fost semnalate 248 de cazuri de pestă porcină africană la porci domestici şi 3.859 la porci mistreţi au fost semnalate în statele baltice, Ucraina, România, Polonia şi Cehia, a subliniat institutul de sănătate animală Friedrich Loeffler Institute. În România, singurul focar de pestă porcină africană, descoperit în municipiul Satu Mare, a fost stins oficial, la finele lunii noiembrie, informează Agerpres.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru animalele care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin.

Taguri articol


12