Obama i-a adus un omagiu muzical lui Ray Charles

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Obama i-a adus un omagiu muzical lui Ray Charles

Monden 26 Februarie 2016 / 17:00 735 accesări

Preşedintele SUA, Barack Obama, l-a omagiat pe legendarul cântăreț american Ray Charles, în spectacolul ”In Performance at The White House”, ultimul eveniment de acest gen găzduit la Casa Albă în timpul mandatului său, la care au cântat Usher, Demi Lovato şi alţi artişti de renume. Obama şi-a început omagiul printr-o remarcă referitoare la capacitatea lui Ray Charles de a dărâma barierele dintre genuri prin muzica sa de inspiraţie R&B, jazz, gospel, rock, blues şi country, dar a lăudat şi conştiinţa sa politică, manifestată prin refuzul de a cânta în locuri destinate doar persoanelor de culoare, în anii '60. ”Indiferent de genul muzical în care cânta, sunetul său era inconfundabil: acea virtuozitate pianistică combinată cu o voce ca a nimănui altuia. Şi când era tânăr avea sunetul plin, copt, al unui suflet matur”, a declarat Obama.

Preşedintele SUA a adăugat că Ray Charles a fost unul dintre cei mai influenţi muzicieni ai secolului XX, în ciuda copilăriei sale sărace din sudul segregaţionist: ”Ray Charles a avut rarul dar de a preschimba cele mai complexe emoţii într-o singură notă. Nu ne putea privi, iar noi nu ne puteam dezlipi ochii de la el”, a mai spus Obama, înainte de a se aventura muzical în melodia ”What’d I Say’” de la finalul serii. De-a lungul spectacolului au fost momente muzicale interpetate de Usher, Demi Lovato, Brittany Howard, solista formaţiei americane de blues-rock Alabama Shakes, şi un duet cântat de Andra Day şi Anthony Hamilton. Spectacolul filmat va fi transmis pe canalul PBS, vineri seară.

Preşedintele Obama îşi va încheia mandatul în luna ianuarie 2017. Seria de spectacole ”In Performance at The White House” este creată de postul american PBS, primind mai multe nominalizări la premiile Emmy, pentru a sărbători realizările artistice, literare şi muzicale din cultura Statelor Unite ale Americii. Spectacolul “In Performance at the White House” s-a difuzat începând cu anul 1978 şi a fost menţinut de fiecare administraţie prezidenţială, începând cu cea a preşedintelui Jimmy Carter, fiind filmat chiar la Casa Albă.

Ray Charles a fost un cântăreţ şi pianist american care şi-a pierdut vederea la vârsta de 7 ani, al cărui stil a combinat armonios ritmurile soul, jazz, rythm & blues, gospel şi blues. Devenit o adevărată legendă a muzicii soul, în anii '50, graţie primelor sale discuri lansate de casa Atlantic Records, Ray Charles nu s-a temut să improvizeze şi să îşi schimbe din nou stilul, un deceniu mai târziu, combinând muzica country cu stilul pop, pe discurile sale lansate în anii '60 de casa ABC Records, care s-au bucurat de mare succes. În 2008, revista ”Rolling Stone” l-a plasat pe locul al doilea în Topul 100 al celor mai mari cântăreţi din toate timpurile. Câştigător a 12 premii Grammy, Ray Charles a făcut parte din prima serie de muzicieni care au fost incluşi în Rock'n'Roll Hall of Fame, în 1986, iar piesa interpretată de el ”Georgia In My Mind” a devenit, în 1979, imnul oficial al statului american Georgia. Ray Charles, printre ale cărui piese de succes s-au numărat ”Mess Around”, ”I Got a Woman”, ”Hit the Road Jack”, ”I Can't Stop Loving You”, ”Here We Go Again”, ”Unchain My Heart” şi ”I'll Be Good To You”, a murit pe 10 iunie 2004, la vârsta de 73 de ani.

Taguri articol


12