Ofertă fabuloasă pentru Messi de la Manchester City

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal internațional

Ofertă fabuloasă pentru Messi de la Manchester City

Sport 20 Noiembrie 2016 / 17:26 365 accesări
Manchester City oferă suma de 117 milioane de euro pentru transferul argentinianului Lionel Messi de la FC Barcelona

Manchester City oferă suma de 117 milioane de euro pentru transferul argentinianului Lionel Messi de la FC Barcelona

Clubul britanic de fotbal Manchester City va face, în vara anului 2017, o ofertă-record pentru transferul argentinianului Lionel Messi, de la FC Barcelona, informează publicaţia „The Mirror”. Potrivit sursei citate, finanţatorii echipei de pe „Etihad Stadium” pregătesc un pachet financiar în valoare de 200 de milioane de lire sterline, aproximativ 234 de milioane de euro, sumă care include banii de transfer şi salariul jucătorului. Englezii îi oferă lui Messi un salariu săptămânal de 500.000 de lire sterline, în jur de 585.000 de euro, iar Barcelonei 100 de milioane de lire sterline, adică aproximativ 117 milioane de euro.

Dacă se va realiza acest transfer, Messi va deveni cel mai scump fotbalist din toate timpurile. Deţinătorul recordului este francezul Paul Pogba, cumpărat de Manchester United cu suma de 105 milioane de euro de la Juventus Torino.

Contractul lui Messi cu Barcelona expiră în iunie 2018, dar jucătorul ajuns la vârsta de 29 de ani ezită să semneze prelungirea. Problemele cu justiţia spaniolă, dar şi refuzul conducătorilor de pe „Camp Nou” de a introduce în noul contract o clauză care să-i permită să plece la Newell's Old Boys, echipă la care vrea să îşi încheie cariera, l-au făcut pe argentinian să refuze, pentru moment, prelungirea înţelegerii cu Barcelona.

Cotat la suma de 120 de milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.de, Lionel Messi a jucat de-a lungul carierei doar la FC Barcelona, echipă pentru care a înscris 472 de goluri, în 547 de meciuri.

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.2417 secunde