Ofertă incredibilă a chinezilor pentru Rooney: un milion de lire pe săptămână!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ofertă incredibilă a chinezilor pentru Rooney: un milion de lire pe săptămână!

Sport 22 Februarie 2017 / 15:41 427 accesări

Internaționalul englez Wayne Rooney este foarte aproape de un transfer în China, susține presa britanică, precizând că jucătorul de la Manchester United ar putea să devină cel mai bine plătit fotbalist din lume, cu un salariu săptămânal care bate orice record. „Wayne Rooney este pregătit să o părăsească pe Manchester United pentru o mutare de 52 de milioane de lire sterline în China, care îl va face cel mai bine plătit fotbalist din lume. Atacantul va câştiga un milion de lire pe săptămână şi este pregătit de realizarea mutării înainte de încheierea perioadei de transferuri în China, săptămâna viitoare”, a anunțat „The Sun“. Dacă Rooney va câștiga anual 52 de milioane de lire sterline (61 de milioane de euro), el ar urca pe primul loc în clasamentul sportivilor cu cele mai mari salarii, ierarhie dominată în prezent de portughezul Cristiano Ronaldo, atacantul lui Real Madrid, cu 53 de milioane de euro pe an.

„The Sun“ nu a dezvăluit numele clubului din China care i-a făcut această ofertă faraonică lui Rooney, dar „The Mirror“ susține că e vorba de o bătălie între Guangzhou Evergrande Taobao și Beijing Guoan pentru obținerea semnăturii englezului, care trebuie să ia o decizie până pe 28 februarie, ziua în care se închide perioada de transferuri în țara asiatică.

„Am încercat să discutăm despre transferurile lui Rooney și Aubameyang. Rooney însă e greu să ajungă la noi, pentru că nu potrivește stilului nostru de joc. Nu se pune problema să vină la Tianjin”, a declarat fostul internațional italian Fabio Cannavaro, actualul antrenor al echipei Tianjin Guanjian.

Întrebat dacă Rooney va pleca de la United, antrenorul „Diavolilor Roșii”, Jose Mourinho, nu a exclus posibilitatea unui transfer. „Va trebui să îl întrebaţi pe el. Nu pot garanta că voi fi eu aici săptămâna viitoare, cum să garantez că un fotbalist va fi aici în sezonul viitor? Ceea ce pot garanta este că, dacă într-o zi Wayne va pleca, o va face nu pentru că vreau eu acest lucru. Nu aş împinge niciodată o legendă a acestui club către altă destinaţie”, a precizat tehnicianul lusitan.

Wayne Rooney este legitimat din 2004 la Manchester United şi mai are 18 luni de contract. La United, Rooney câştigă 250.000 de lire sterline pe săptămână. Gruparea de pe Old Trafford ar putea încasa pentru internaționalul englez în vârstă de 31 de ani circa 30 de milioane de lire sterline. Alte variante de transfer pentru Rooney ar fi echipe din Major League Soccer și... Everton, clubul de la care a ajuns la United, în 2004.



12