Pacienţii care se vindecă de gripă nouă nu vor mai avea nevoie de vaccin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pacienţii care se vindecă de gripă nouă nu vor mai avea nevoie de vaccin

Social 08 Iunie 2009 / 00:00 525 accesări

Persoanele care au fost infectate cu virusul A/H1N1 şi s-au vindecat nu mai sînt expuse riscului de a contacta boala timp de aproximativ un an şi nici nu ar mai avea nevoie de vaccin împotriva noii gripe, în cazul în care s-ar declanşa o pandemie în toamnă, aşa cum prevăd specialiştii. „Cei care s-au îmbolnăvit de noua gripă în această perioadă şi, în urma tratamentului cu antivirale, s-au vindecat, în mod firesc ar trebui să aibă anticorpi la un nivel care să îi permită protejarea organismului împotriva acestui virus, chiar dacă acesta dezvoltă o formă mai severă”, a precizat specialistul în epidemiologie, dr. Adriana Pistol. În aceste condiţii, pacienţii vindecaţi de gripă nouă nu mai au nevoie de vaccin pentru imunizare, întrucît organismul lor deţine suficienţi anticorpi care să lupte împotriva virusului A/H1N1. Oficialii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dar şi epidemiologii români, anticipează ca un val de cazuri de gripă nouă în formă mai severă să aibă loc în toamnă. “Se pare că acest virus şi-a schimbat sezonalitatea şi se transmite la cald, astfel că în următoarea perioadă avem în vedere cel mai neplăcut scenariu. Virusul gripal poate, în general, să-şi dezvolte virulenţa prin transmitere de la om la om, astfel că, dacă rezistă pînă în toamnă, ne-am putea confrunta cu forme mai severe de boală”, a spus directorul Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Capitală, prof. dr. Adrian Streinu Cercel. Pe de altă parte, cercetătorii nu au reuşit, pînă în acest moment, să izoleze tulpina virusului pentru a putea demara producerea unui vaccin împotriva gripei nouă. OMS apreciază că tulpina va fi izolată la sfîrşitul lunii iunie, urmînd să poată fi produse primele doze de vaccin.

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a afirmat că România va produce la Institutul Cantacuzino peste două milioane de doze de vaccin împotriva gripei porcine şi că nu va apela la companiile farmaceutice internaţionale decît dacă numărul îmbolnăvirilor o va cere. “Institutul Cantacuzino a primit primerii pentru identificarea virusului. Tulpina n-a fost izolată. Din păcate, virusul evoluează foarte tare. Virusul nu a fost izolat nici măcar în SUA. Există o perspectivă că s-ar putea realiza acest lucru la sfîrşitul lunii iunie. Din momentul acela, durează cam trei luni pînă se va putea produce prima tranşă de vaccin, deci România ar putea avea acest vaccin în septembrie-octombrie, dacă virusul este izolat”, a spus Bazac. Potrivit epidemiologilor, după vaccinare, organismul are nevoie de 10-15 zile pînă cînd produce anticorpii necesari imunităţii la virusul noii gripe. “Ca la orice vaccin antigripal, imunitatea unei persoane durează pînă la un an de zile”, a explicat dr. Adriana Pistol. În total, în lume au fost confirmate, pînă acum, 21.940 de cazuri în 69 de ţări, iar 125 de persoane au murit din cauza virusului. România are nouă cazuri confirmate.



12