Papa Francisc spune că interdicția ca femeile să poată deveni preoți rămâne definitivă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Papa Francisc spune că interdicția ca femeile să poată deveni preoți rămâne definitivă

Externe 01 Noiembrie 2016 / 21:10 524 accesări

Papa Francisc a declarat marți că el crede că interdicția impusă de Biserica Catolică potrivit căreia femeile nu pot deveni preoți este definitivă, iar acest lucru nu se va schimba niciodată. Afirmația a fost făcută de pontif în timpul unei conferințe de presă desfășurate la bordul avionului care îl transporta înapoi la Roma, după vizita efectuată în Suedia, informează Reuters.

O reporteriță din Suedia a făcut observația că liderul Bisericii Luterane, care l-a întâmpinat pe Papă în Suedia, este o femeie — Antje Jackelen — și l-a întrebat pe pontif dacă Biserica Catolică ar putea permite femeilor să devină preoți în următoarele decenii.

''Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a avut ultimul cuvânt clar pe această temă, iar acest lucru rămâne definitiv'', a precizat Francisc.

Papa s-a referit la un document din 1994 al lui Ioan Paul al II-lea care a blocat posibilitatea ca o femeie să devină preot, precizează sursa citată.

Reporterița a insistat, întrebând dacă acest lucru nu se va schimba niciodată, iar Francisc a răspuns: ''Dacă citim cu atenție declarația Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, ea se îndreaptă către această direcție''.

Potrivit Bisericii Catolice, femeile nu pot deveni preoți deoarece Iisus și-a ales apostoli doar din rândul bărbaților.

În luna august, Papa Francisc a numit o comisie de analiză asupra rolului femeilor diacon în perioada creștinismului timpuriu, alimentând speranțele că femeile vor avea pe viitor un cuvânt mai important de spus în cadrul Bisericii Catolice.

Taguri articol


12