Paradă cu păpuși gigant în stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Paradă cu păpuși gigant în stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță

Turism 14 Iulie 2016 / 12:22 19754 accesări

Satul de Vacanţă aflat la intrarea în staţiunea Mamaia se va transforma, în perioada 14 iulie - 4 august, într-un tărâm de poveste al personajelor îndrăgite de copii, aceştia putând să urmărească o paradă impresionantă a unor păpuşi gigant.

Potrivit reprezentanților Asociației Litoral - Deltă Dunării, în fiecare zi de joi din perioada 14 iulie - 4 august, cei mici, veniți împreună cu familia pe litoral, vor avea privilegiul de a călători în lumea plină de culoare a poveștilor, spectacolele organizate în zona Satului de Vacanță fiind completate cu momente de acrobație susținute de cei de la circul Globus, aflați și ei în stațiunea Mamaia pentru toată perioada verii, lângă Pavilionul Expozițional.

„Aventura în Lumea Poveștilor continuă de data această cu o serie de evenimente săptămânale, care se vor desfășura în două locații foarte populate de către familii, copii și iubitori de distracție și amuzament. Dacă în Satul de Vacanță, mai exact Luna Park, vom avea piese de teatru pentru copii, animație, concursuri, și muzică latino, pe ritmurile fredonate de Lucian Colareza, în stațiunea Mamaia, cu plecare din Piațeta Cazino, va avea loc o paradă a mai multor personaje îndrăgite de cei mici, iar ca noutate pentru Stațiunea Mamaia, vom defila cu 10 păpuși gigant, având fiecare înălțimea de 3,5 metri. Parada are ca scop să surprindă turiștii aflați la acea oră pe faleză de promenadă, oferindu-le amintiri de neuitat din sezonul estival 2016”, spune purtătorul de cuvânt al stațiunii Mamaia și Satului de Vacanță, Oana Vorniciuc.

Spectacolele organizate în Satul de Vacanță vor avea loc în fiecare zi de joi, între orele 18.00 - 20.00, în timp ce parada personajelor de poveste din Mamaia se va desfășura între orele 19.00 -20.00, pe traseul Piațeta Cazino - Promenadă - Piațetă Perlă - Satul de Vacantă.

Taguri articol


12